Operatorii de plaje, obligați să oprească vânzătorii ambulanți

189
Operatorii de plaje, obligați să oprească vânzătorii ambulanți - operatori-1595772539.jpg

Articole de la același autor

Operatorii de plajă sunt cei care nu trebuie să permită comerțul ambulant pe nisip.

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța au reamintit operatorilor economici care au închiriat sectoare de plajă ce obligații au în conformitate cu legislația în vigoare, pentru a evita aplicarea sancțiunilor și pentru o bună desfășurare a activității pe întreaga durată a sezonului estival.

Astfel, operatorii de plajă trebuie să respecte măsurile de protecție sanitară, să permită accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate și să se asigure că servirea clienților se face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire.

De asemenea, operatorul economic are obligația să nu permită desfășurarea activităților de comerț ambulant pe plajă.

"Facem apel la spiritul civic al cetățenilor pentru ca atât turiștii, cât și constănțenii să se bucure de un litoral românesc civilizat și sigur", precizează reprezentanții Primăriei Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6483 secunde