Oficial, nu există niciun caz de coronavirus confirmat în România

135
Oficial, nu există niciun caz de coronavirus confirmat în România - dddd-1582547728.jpg

Articole recomandate

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a subliniat luni că nu există niciun caz de coronavirus confirmat în România, transmite Agerpres. Potrivit unor surse medicale, în centrele speciale de carantină se mai află în prezent șase persoane, care au venit de pe vasul de croazieră Diamond Princess. Corpul de control al Ministerului Sănătății va verifica dacă direcțiile de sănătate publică asigură procedurile de prevenire 24 de ore din 24 la toate punctele de frontieră.

Comitetul de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu coronavirus s-a reunit luni la sediul Ministerului Sănătății. Duminică, ministerul a informat că vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestre, maritime/fluviale și aeriene. Totodată, va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei, cu specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică, inclusiv prin detașare din alte județe și unități sanitare.

"Toate persoanele care se încadrează în definiția de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unitățile sanitare unde acestea se prezintă (unitățile primiri urgențe, spitale, medici de familie) la direcțiile de sănătate publică și la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU. În aceste zile, Ministerul Sănătății va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19)", menționa MS.

Va fi extinsă campania de informare a populației privind infecția cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale și colective care trebuie luate și va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluția situației la nivel internațional și eventualele măsuri suplimentare luate de autoritățile române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1035 secunde