O poveste de viață emoționantă. Din orfelinat, în slujba comunității
Articole de la același autor
Constănțeni, Festivalul Iernii 2019 își deschide porțile!
03 Decembrie 2019
Veste bună pentru românii din Diaspora, care trimit bani în țară!
19 Decembrie 2019
PARLAMENTUL A DECIS! ALOCAȚIILE COPIILOR SE DUBLEAZĂ!
18 Decembrie 2019
Tânărul Mihai Căldăraru, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România, din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale (DGASPCR - AEDOPS) a primit, zilele trecute, diploma de recunoștință pentru activitatea filantropică desfășurată în mai multe orașe ale țării, printre care și Constanța.
Diploma i-a fost înmânată lui Mihai Căldăraru de către IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Povestea de viață a acestuia este extrem de impresionantă, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului. Astfel, la vârsta de numai trei luni, el a fost abandonat de părinți și a ajuns într-un orfelinat, unde a avut o viață foarte dificilă, fiind deseori supus unor rele tratamente, care i-au deteriorat permanent starea de sănătate. Cu toate acestea, tânărul a reușit, întotdeauna, să facă față provocărilor din viața sa și a mers mai departe.
Așa se face că el a urmat cursurile unei Școli de Arte și Meserii, după care a urmat Școala Populară de Artă și un curs de inspector de resurse umane. Abia după ce a plecat din orfelinat, a înțeles "din interior" drama copiilor instituționalizați, așa că și-a dedicat viața ajutorării acestora.
Tocmai de aceea, a decis să urmeze cursurile de Jurnalism ale Universității "Hyperion", după care a înființat două publicații și o asociație, cu ajutorul cărora a desfășurat o serie de proiecte dedicate, printre care amintim tabere la mare și la munte pentru copii defavorizați, campaniile naționale "Sărăcia Distruge Omenia", "Rechizite pentru viitorul tău" etc.
O parte dintre aceste proiecte au fost desfășurate și în parteneriat cu Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, un ONG care l-a "adoptat" pe Mihai și l-a numit, în acest an, director general pentru România. Pentru toate acestea, Arhiepiscopia Tomisului și IPS Teodosie i-au oferit lui Mihai Căldăraru diploma de recunoaștere a activității filantropice, depuse în slujba aproapelui aflat la nevoie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 09 Decembrie 2019
Vineri, 14 Iulie 2017
Duminică, 04 Iunie 2017
Luni, 05 Decembrie 2016
Miercuri, 19 Noiembrie 2014
Sâmbătă, 18 Octombrie 2014
Miercuri, 21 Februarie 2018
Luni, 13 Aprilie 2015
Miercuri, 11 Martie 2015