O parte din oraşul Năvodari, fără curent electric

863
O parte din oraşul Năvodari, fără curent electric - curent-1642528945.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este necesară întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 19 ianuarie, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii din oraşul Năvodari, de pe străzile Plopilor, Gliei, Labirintului, Lanului, Corbului, Liniştei, Recoltei, Eternităţii, Prelungirea Recoltei, Răsăritului, Sibioarei, Macului, Apusului, Intrarea Plopilor.

De asemenea, între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în oraşul Techirghiol, pe bulevardul Victoriei şi pe străzile Gheorghe Doja, Mihai Viteazu, Ţepeş Vodă, Tudor Vladimirescu, Halil Kadar, Ciorabai Musa. În acelaşi interval, se va opri curentul în localitatea Cumpăna, zona H2-H3, cu străzile Berzei, Izvorului, Dorului, Pescăruşului, Pelicanului, Arcului, Egretei, Brotăcei, Banu Mărăcine.

În restul judeţului, între orele 8.00 şi 16.00, vor fi întreruperi în localitatea Lipniţa, în zona fost SMA, Siloz, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul şi site Orange, PTA 9518 Hertea Sorin, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în localitatea Ghindăreşti, pe străzile Mitică Pricop, Dunării, Viilor, Nucilor, Mica, Comercială.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5351 secunde