O parte din municipiul Medgidia, fără curent electric

Duminică, 27 Septembrie 2020, 19:34
149
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Astfel, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii din municipiul Medgidia, de pe străzile Teilor, Frasinului, Pinilor, Castanilor, Paltinului, Peşterii, pe tronsonul delimitat de străzile Paltinului şi Păcii, precum şi pe străzile Stejarului, Fagului şi Alunilor.

De asemenea, între orele 9.00 şi 15.00, sunt anunţate întreruperi în oraşul Ovidiu, pe străzile Portului şi Lalelelor.


Pagina a fost generata in 0.2354 secunde