O nouă repartizare a locuinţelor ANL, la Constanţa. Trei familii tinere, beneficiare chiar înainte de Anul Nou

424
O nouă repartizare a locuinţelor ANL, la Constanţa. Trei familii tinere, beneficiare chiar înainte de Anul Nou - onouarepartizare-1609245399.jpg

Articole de la același autor

Sărbătorile au venit cu vești bune pentru trei familii constănțene, solicitante ale locuințelor construite prin programul ANL.

Locuințele destinate tinerilor, eliberate în urma controalelor derulate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, au fost repartizate noilor beneficiari, în funcție de ordinea stabilită prin listele de priorități întocmite în baza prevederilor legale.

„În urma verificărilor privind utilizarea locuințelor, derulate în ultimele luni, am constatat că în trei spații locative din blocurile ANL situate în municipiul Constanța, locatarii nu foloseau imobilele conform prevederilor contractuale. Mai precis, locuințele erau nelocuite, titularii contractelor fiind plecați din localitate, însă nu au predat spațiile pentru a fi repartizate altor persoane eligibile aflate pe listele de așteptare. În consecință, chiriaşilor în cauză le-au fost reziliate contractele de închiriere”, a specificat directorul general al RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.

În 2020 au fost repartizate 22 de unități locative, o parte dintre ele devenite vacante în urma renunțării la aceste spații de către vechii chiriași, iar celelalte ca urmare a contractelor reziliate după ce s-a constatat că apartamentele și garsonierele erau nelocuite sau subînchiriate.

Programul ANL se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii, care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8175 secunde