Noi puncte de lucru ale Ambulanței în județul Constanța
Articole de la același autor
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța își va deschide în scurt timp puncte de lucru sezoniere în comuna Crucea, comuna Adamclisi și comuna Amzacea. Precizăm că deschiderea acestor puncte de lucru face parte din strategia de dezvoltare a SAJ Constanța și nu ar fi fost posibilă fără implicarea reprezentanților din aceste unități administrativ-teritoriale.
"Din perspectiva noastră, toți cetațenii județului Constanța trebuie să beneficieze de aceeași calitate a serviciilor pe care instituția noastră le oferă, iar unul dintre principalele criterii de performanță îl constituie timpul de ajungere la solicitare. Aceste decizii, care au la bază doar fundamente de natură operativă, țin cont de poziționarea acestor localități și impun necesitatea redistribuirii echipajelor medicale de urgență prespitalicească astfel încât afirmația «Viața are prioritate» să se materializeze prin optimizarea timpilor de ajungere la caz și să se încadreze în normele legale în vigoare. Un alt aspect de care s-a ținut cont în acest demers, acum la început de sezon rece, sunt amintirea drumurilor greu practicabile din anii anteriori, fapt care se poate răsfrânge în timpul de ajungere la pacient", au subliniat ambulanțierii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Octombrie 2019
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Luni, 11 Noiembrie 2019
Luni, 11 Noiembrie 2019
Miercuri, 06 Noiembrie 2019
Luni, 28 Octombrie 2019
Luni, 07 Octombrie 2019
Miercuri, 18 Septembrie 2019
Luni, 16 Septembrie 2019
Vineri, 12 Iulie 2019