Noi întreruperi de curent. Ce zone vor fi afectate

115
Noi întreruperi de curent. Ce zone vor fi afectate - curent-1641409961.jpg

Articole de la același autor

În ultima perioadă, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare şi funcţionare a reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienţilor. Drept urmare, lucrările au fost reduse la cele care sunt absolut necesare. „În acest context, regretăm neplăcerile resimţite de clienţi în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activităţile acestora”, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Cu toate acestea, pentru ziua de joi, 6 ianuarie, în municipiul Constanța, consumatorii din cartierul Palazu Mare vor rămâne timp de trei ore fără curent, între orele 8:00-11:00 și alte trei ore, în intervalul 15:00-18:00. De asemenea, în cursul zilei de vineri, 7 ianuarie, vor avea loc alte sistări de curent, pe bulevardul I. C. Brătianu, nr. 190 C, între orele 8:30 - 16:30.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5285 secunde