Nicoleta Bercaru se întoarce la catedră. "Îmi pare rău că nu am reușit să demonstrez ce pot"

4308
Nicoleta Bercaru se întoarce la catedră.

Articole de la același autor

După numai șase zile la conducerea Centrului Cultural "Teodor Burada", Nicoleta Bercaru se vede nevoită să revină la catedră, pe postul de profesor de limba română, de la Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza" din Constanța.

Ea a fost eliberată din funcție, în urma ședinței de Consiliu Județean de marți, 30 iunie, unde majoritatea consilierilor au votat considerând că Nicoleta Bercaru ocupă ilegal postul.

"Îmi pare rău că nu am reușit să demonstrez ce se poate face în Centrul «Teodor Burada». În scurtul timp petrecut acolo am reușit să construiesc o relație cât de cât cu angajații de acolo, pentru că am apucat să-i cunosc pe toți. Ceea ce aveam eu de gând era să profit la maximum de această perioadă de vară, atât cât îmi putea permite pandemia, și să fac tot felul de activități pentru constănțenii din tot județul. În plus, în cadrul școlii de artă de acolo, este un număr foarte important de copii, cu mare potențial, cu niște instructori foarte buni", a declarat, pentru "Cuget Liber", Nicoleta Bercaru.

În prezent, instituția de cultură a rămas fără conducere, având în vedere că fostul director, Doina Voivozeanu, a ieșit la pensie, chiar înainte de numirea Nicoletei Bercaru, la propunerea președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

ISJ decide dacă reia și conducerea Școlii "Nicolae Tonitza"

"Știu că s-a vehiculat că, imediat după punerea în funcție, m-am apucat să schimb organigrama. Nu a fost vorba de așa ceva. Ce am în plan, este cu totul altceva. Dar cum să mă apuc eu să schimb organigrama fără suportul și fără a întreba în Consiliul Județean și nu se poate fără vot. Trebuie proiect de hotărâre și trebuie votat în Consiliul Județean, nu se poate schimba așa, după ureche. S-a mai spus că nu am avut competențe de manager. Dar acestea se pot vedea și în CV-ul meu. În primul rând, am fost director al unei unități de învățământ, unde nu pot fi manager fără să ai cursuri de management. Eu am urmat numeroase astfel de cursuri de pregătire. În prezent, sunt masterand la Managementul Instituțiilor Publice. În ce privește planul de management, trebuie precizat că, în perioada interimatului, nu este necesar. Un astfel de plan este obligatoriu doar în cazul unui concurs pe funcție", a subliniat Nicoleta Bercaru.

Cadrul didactic ne-a precizat că a făcut cerere pentru a-și relua postul de profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială nr. 39 din Constanța, însă este puțin probabil ca să se întoarcă și la conducerea unității de învățământ. "Am făcut cerere de revenire la catedră. Dacă șefia Inspectoratului Școlar Județean consideră că eu merit să primesc înapoi managementul Școlii «Nicolae Tonitza» probabil că mi-l vor da. Dacă nu, nu pot forța pe nimeni. Că mă vrea școala înapoi, asta știu sigur, că școala nu a vrut să plec", a mai spus Nicoleta Bercaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2605 secunde