Nereguli constatate de polițiștii locali, în pieţele din Constanţa

357
Nereguli constatate de polițiștii locali, în pieţele din Constanţa - nereguli-1613996179.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii locali din municipiul Constanţa au desfășurat, sâmbătă, 19 februarie, o serie de acțiuni pe raza Serviciului Ordine Publică Nord, care au avut ca scop eradicarea comerțului stradal neautorizat în zona piețelor Tomis III, Brotăcei, Cireșica și Tic-Tac și verificarea respectării măsurilor de protecție, a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a curățeniei și a circulației pe drumurile publice.
În urma controalelor, au fost legitimate 87 de persoane, fiind aplicate 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.580 lei. Neregulile constatate au vizat încălcarea prevederilor mai multor acte normative aflate în competența polițiștilor locali cu atribuții în domeniile ordine publică, circulație rutieră și activitate comercială.
De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate la mai multe societăți comerciale (săli de jocuri, unități de alimentație publică), s-a dispus și sancțiunea complementară de suspendare a activității, până la data obținerii autorizației de funcționare.
În paralel, au fost verificate și zonele aglomerate, precum stațiile CT BUS, mijloacele de transport în comun, parcurile, piețele, centrele comerciale și parcările publice, cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 22 Februarie 2021
Stire din Social : Vreme plăcută, la Constanţa
Pagina a fost generata in 0.569 secunde