Nașteți al doilea copil, imediat după primul? Cum se calculează indemnizația

268
Nașteți al doilea copil, imediat după primul? Cum se calculează indemnizația - copii-1641839309.jpg

Articole de la același autor

Nu știți cum se calculează indemnizația pentru creșterea copilului în cazul în care nașterea celui de-al doilea copil se produce imediat sau la câteva luni de la împlinirea de către primul copil a vârstei de doi ani? Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în situația în care înainte de nașterea celui de-al doilea copil, persoana îndreptățită realizează venituri profesionale supuse impozitului, aceste venituri se iau în calcul la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea copil.

Totodată, având în vedere faptul că nașterea celui de-al doilea copil se produce după împlinirea de către primul copil a vârstei de doi ani, în situația în care persoana îndreptățită nu realizează venituri în perioada cuprinsă între împlinirea de către primul copil a vârstei de doi ani și nașterea celui de-al doilea copil, cuantumul indemnizației va fi de 85% din veniturile realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anterior datei nașterii celui de-al doilea copil. De fapt, se presupune că perioada concediului pentru creșterea primului copil se include în cele 24 de luni anterioare nașterii celui de-al doilea copil. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8439 secunde