Mulţi beneficiari de ajutoare sociale au peste opt clase
Articole de la același autor
Dr. Laurenţiu Bădescu: „Personalul de la Ambulanță este epuizat, dar cu moralul ridicat”
30 Ianuarie 2021
Dr. Ioan Tiberiu Tofolean: „Dorim să creştem calitatea actului medical la Spitalul Judeţean”
04 Februarie 2021
Peste 9.000 de persoane vulnerabile au fost contactate de inspectorii sociali și alți peste 9.000 de beneficiari de venit minim garantat au fost consiliați de către echipele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, în prima săptămână a campaniei naționale de verificare a stabilirii și acordării ajutorului social. Echipele Ministerului Muncii au descoperit, cu această ocazie, că există multe cazuri de persoane vulnerabile care nu se află în evidența agențiilor.
Totodată, cele 855 de vizite la domiciliu făcute de inspectorii sociali au permis identificarea acelor cazuri sociale unde este nevoie de intervenții integrate, și chiar de acordare de ajutoare de urgență. De asemenea, din datele culese până acum, în jur de 40% dintre beneficiarii de astfel de ajutoare de la stat au peste opt clase, ceea ce înseamnă că, în măsura în care sunt apți de muncă, pot avea acces la programe de calificare și la un loc de muncă.
„La finalul campaniei, vom avea o cartografiere a nevoilor de sprijin existente în societate și vom putea veni cu cel mai eficient răspuns posibil, prin politici publice coerente, prin servicii sociale integrate și prin folosirea fondurilor europene pentru finanțarea programelor sociale și a investițiilor în infrastructură”, a declarat ministrul Raluca Turcan.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 04 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Marţi, 19 Ianuarie 2021
Miercuri, 18 Noiembrie 2020
Joi, 12 Noiembrie 2020
Joi, 12 Noiembrie 2020
Duminică, 03 Ianuarie 2021
Vineri, 04 Decembrie 2020
Joi, 26 Noiembrie 2020
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020