Moscheea „Carol” îşi strigă durerea! Infiltraţiile degradează monumentul de arhitectură

947
Marea Moschee din Constanţa, sau Moscheea „Carol” din piaţa „Ovidiu”, este un lăcaş de cult musulman, monument de arhitectură, construit între anii 1910 şi 1913, de mare importanţă pentru judeţul nostru. Din păcate, timpul şi-a pus amprenta, din plin, asupra acestui superb edificiu.

Aşa se face că, la ora actuală, moscheea ascunde probleme serioase şi nu doar la fundaţie, ci şi în incinta ei. Reporterii cotidianului nostru au vizitat în cursul zilei de miercuri edificiul şi au constat că pereţii continuă să se crape, sunt scorojiţi, iar somptuoasele ziduri de odinioară au fost, şi ele, afectate, pornind de la subsol şi până sus, la nivelul unde credincioşii vin să se roage, după ce parcurg cele peste o sută de scări. Aşa cum era de aşteptat, infiltraţiile sunt vizibile imediat ce se urcă în turn, şi, desigur, în construcţia moscheii.

Contactat telefonic, muftiul Iusuf Murat a spus că moscheea se degradează pe zi ce trece, dar speră, ca într-un viitor apropriat să o poată renova şi reabilita, pentru a-i reda strălucirea de altădată. „Am discutat pe marginea acestui subiect cu autorităţile locale, cu Primăria, cu Consiliul Judeţean Constanţa şi avem tot sprijinul lor: moscheea va fi reabilitată din fonduri europene. În plus, am obţinut o finanţare şi din partea Secretariatului General pentru Culte, dar proiectarea este foarte scumpă. Sunt preţuri foarte mari, ne costă peste un milion de lei, iar execuţia lucrărilor, apoi, depăşeşte un milion de euro. Oricum, noi ne dorim să începem restaurarea cât mai repede. Între timp, facem tot posibilul s-o conservăm, aşa cum putem. În acelaşi timp, şi geamia Hunchiar va fi reabilitată, undeva spre sfârşitul anului sau începutul anului viitor. Şi Hunchiar este unul dintre lăcaşurile reprezentative ale oraşului şi se află într-o permanentă stare de degradare. Peretele din spate este crăpat, minaretul este lăsat. Cu toate acestea, atât moscheea, cât şi geamia sunt deschise pentru vizitatori. Desigur, există nişte riscuri pentru vizitatori, dar nu avem cum să le închidem. Când va începe restaurarea, le vom închide. Oamenii trebuie să ştie că pericolul nu este atât de mare, se poate intra peste tot, dar cu atenţie”, a declarat acestea, pentru „Cuget Liber”.

Aşa că, între timp, etnicii turci se pot ruga la geamie, turiştii şi constănţenii pot admira moscheea. În ceea ce priveşte moscheea, aceasta se compune din două părţi: o curte interioară cu două portice, în care credincioşii se pot adăposti înainte de a-şi începe rugăciunea şi moscheea propriu-zisă. Suprafaţa totală a moscheei este de 450 mp. Construcţia este de piatră şi cărămidă, exceptîndu-se cupola şi minaretul, care sunt din beton armat. Vârfurile cupolei şi minaretul sunt acoperite de aramă aurită, iar pereţii interiori, ornamentaţi cu versete din Coran pe fonduri aurite, ceea ce atrage ochiul curios al vizitatorilor.

Moscheea s-a ridicat pe locul fostei Geamii Mahmudia din anul 1822. Minaretul, construit în stil maur, are înălţimea de 47 metri, iar scara interioară numără 140 de trepte, până la locaşul muezinului, de unde în trecut se anunţa ora de rugăciune. Moscheea are o frumoasă pictură murală interioară, dar care acum este estompată şi are nevoie de restaurare şi ea. Un alt element care atrage atenţia asupra moscheii constănţene este minaretul înalt de 47 de metri, acesta putând fi observat chiar şi de pe mare. La toate acestea se adaugă superbul peisaj de la capătul celor 140 de trepte, care merită tot efortul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6377 secunde