Mormane de gunoaie, adunate de pe cursul de apă în Lacul Nuntaşi

166

Articole de la același autor

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au organizat, săptămâna aceasta, o acţiune de strângere a deşeurilor de pe cursul de apă Nuntaşi.

„În perioada sezonului rece, după monitorizarea cursului de apă Nuntași, s-a decis că acesta are nevoie de igienizare pentru că, în urma cantităților însemnate de precipitații și ninsori, au fost antrenate pe cursul de apă deșeuri, în majoritate din plastic, de pe terenurile limitrofe. Astfel că, în aceste zile s-a desfășurat o acțiune de ecologizare în zona podului DJ 226, înainte de vărsarea cursului de apă în Lacul Nuntași, pentru a evita ca gunoaiele să ajungă în lac. Pentru ca aceste cursuri de apă să rămână curate, ar trebui ca fiecare dintre noi să fie mai atent cu orice ambalaj și mai ales cu cele din plastic. Trebuie să înțelegem că toate deșeurile aruncate la voia întâmplării ajung și pe cursurile de apă. Pe lângă mediul toxic pe care îl provoacă pentru floră și faună, pot provoca prin obturarea unor secțiuni de scurgere a cursurilor de apă, inundații care pot afecta comunitățile locale prin inundarea infrastructurii, gospodăriilor, terenurilor agricole și pot duce chiar la pierderi de vieți omenești”, precizează reprezentanţii ABADL.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.585 secunde