Ministerul Justiției: OUG privind salariile, posibil neconstituțională

168
Ministerul Justiției: OUG privind salariile, posibil neconstituțională - minjust90523500-1518127338.jpg
Ordonanța de urgență care prevede măsuri compensatorii pentru ca salariile nete ale bugetarilor să nu fie afectate de trecerea contribuțiilor sociale de la angajator în sarcina angajatului a primit aviz pozitiv de la Ministerul Justiției, dar cu avertismentul că ar putea fi neconstituțională.


Ministerul Justiției spune că ordonanța poate fi declarată neconstituțională, dacă va fi contestată. OUG ar urma să fie emisă de Guvern în ședința de joi.

"Semnalăm că stabilirea în sarcina agajatorilor a obligației de a suporta o parte din sarcina fiscală datorată conform legii de către anumite categorii de angajați ar putea fi considerată o măsură de natură a contraveni principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, consacrat în cuprinsul art.56 alin (2) din Constituție", se arată în documentul Ministerului Justiției.

OUG își propune ca prin derogare de la un aritcol din Legea Salarizării să se acorde compensații financiare. Astfel, angajatorul - statul - vine cu bani suplimentari pentru a nu afecta veniturile nete ale salariaților. Ordonanța nu poate avea efecte, însă, în economia privată.

Sunt cel puțin 22.000 de angajați din ministere și din instituțiile subordonate acestora, cu lefuri mai mici. În privat, situația este și mai gravă. Și este îngrijorător faptul că autoritățile nu dau o cifră exactă. Sindicatele estimează că ar fi două milioane de români cu salarii scăzute.

sursa: realitatea.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.462 secunde