X
X
Mai multe ştiri online:

Mii de pensionari, păcăliți la CARP. "Este o atitudine cămătărească!"

Ştire online publicată Marţi, 07 Iulie 2020. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Vârstnicii constănțeni se ajung cu greu cu banii. Fie că iau bani cu împrumut ca să-și ajute copiii, fie că își cumpără lemne pentru iarnă, își pun gaze sau au nevoie de o intervenție medicală, mii de pensionari apelează lunar la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Constanța.

Comisarii Protecției Consumatorilor Constanța a verificat, timp de aproape o lună de zile, întreaga activitate a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, unde au depistat abateri grave și au aplicat sancțiuni în valoare de 20.000 de lei. Controalele au fost efectuate în urma sesizărilor primite chiar de la beneficiari. Mai mult decât atât, unele dintre neregulile constatate ar putea fi chiar de ordin penal, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța anunțând că vor sesiza organele abilitate.

De la dobânzi mai mari decât cele transmise oficial clienților, încasarea în avans a dobânzilor sau încasarea unor taxe ilegale, abaterile sunt nenumărate. "S-a constatat nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prin intermediul formularului Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori, nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale, nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, precum și perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat «tipizate». În plus, prin modalitatea de calcul a ratei lunare nu erau respectate prevederile legale", explică comisarul șef al CJPC Constanța, Horia Constantinescu.


De asemenea, C.A.R.P. folosea practici comerciale incorecte, interzise prin lege încă din 2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care fuseseră aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral, din suma împrumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor.

Primesc banii înapoi!

"În conformitate cu prevederile legale, s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte constatate și s-a dispus restituirea sumelor de bani percepute în plus aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare, începând cu data de 1 ianuarie 2020, precum și a sumelor încasate fără temei legal. Numărul de consumatori afectați de abaterile de la prevederile legale este estimat la cel puțin 3.748. Privind diferite aspecte sesizate ce țin de organizarea statutară a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța vor fi sesizate instituțiile competente. A profita de bătrânii și așa greu încercați, prin încasarea de dobânzi ascunse, oprindu-le sume importante de bani, pentru diverse elucubrații financiare, este o atitudine cămătărească", mai spune Horia Constantinescu.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Vineri, 18 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!" 17133 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!"
Economie
Sambata, 19 septembrie Foto : Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși! 2846 vizite, 0 comentarii Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși!
Cultură-Educație
Luni, 21 septembrie Foto : Mai mulţi elevi din Constanţa, confirmaţi cu coronavirus. Şcolile îşi schimbă programul 2481 vizite, 0 comentarii Mai mulţi elevi din Constanţa, confirmaţi cu coronavirus. Şcolile îşi schimbă programul
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4288 secunde