Mesaj către angajatorii care au nevoie de muncitori și nu găsesc: încercați și în penitenciare!

1211
Mesaj către angajatorii care au nevoie de muncitori și nu găsesc: încercați și în penitenciare! - fondfortademuncapenitenciar-1625171616.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională a Penitenciarelor aduce în atenția agenților economici posibilitatea de a angaja persoane private de libertate. În prezent, la nivel național, aproximativ 7.000 de persoane încarcerate în penitenciare sunt apte de muncă, fie necalificată, fie semicalificată. Iar Administrația Națională a Penitenciarelor vrea să le scoată la muncă!

„Într-o piață a forței de muncă cu numeroase variabile, sistemul penitenciar prin specificul său reglementat legislativ prezintă un atu indubitabil, în sensul că potențialii angajatori pot avea siguranța necesarului forței de muncă în orice moment. Mai mult decât atât, o eventuală cerere de suplimentare a efectivului de persoane private de libertate implicate în astfel de activități lucrative poate fi soluționată în numai câteva zile”, au transmis reprezentanții ANP.

„Anual, peste 2.000 de persoane private de libertate lucrează cu agenți economici în diverse domenii, precum: cablaje auto, confecții încălțăminte, mase plastice, construcții, domeniul tipografic, asamblare componente electrice”, au mai arătat polițiștii de penitenciare.

În încercarea de a convinge cât mai mulți agenți economici să apeleze la munca persoanelor private de libertate, ANP arată că există numeroase beneficii: persoanele private de libertate pot fi contractate cu salariul minim pe economie, fără a mai fi necesară plata contribuțiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de șomaj etc.; administrația penitenciară desemnează (gratuit) un anumit număr de polițiști de penitenciare care sunt responsabili de buna desfășurare a activităților productive, în colaborare cu reprezentanții beneficiarului; forța de muncă pusă la dispoziție este constantă, disciplinată și eficientă.

„Administrația Națională a Penitenciarelor este interesată de parteneriate de lungă durată, la nivel regional sau național. Menționăm că, printre actualele colaborări, se regăsesc relații contractuale de peste 10 ani.

Subliniem că cele 38 de unități de detenție sunt astfel amplasate geografic, încât activitățile prestate de persoanele private de libertate pot fi desfășurate în orice zonă de interes de pe teritoriul național”, se mai arată în comunicatul instituției.

Pentru detalii și discuții aprofundate pe această temă, agenții economici interesați pot contacta Administrația Națională a Penitenciarelor, la sediul instituției din municipiul București, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, cu programare prealabilă: tel. 021-208.6150, interior 27575, 27517, 27511, adresă e-mail: [email protected].



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4601 secunde