Medicii de la Ginecologie, disperați! "Constanța are nevoie de o maternitate"

756

Articole de la același autor

Lucrările de renovare a secției Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) bat pasul pe loc. În tot acest timp, femeile care au probleme pe această specialitate sunt internate și pe alte secții, pentru că spațiul alocat la etajul IX al unității sanitare nu este suficient.

Problema este cu atât mai gravă cu cât la unitatea sanitară foarte multe paciente nu sunt neapărat din Constanța, ci și din alte județe.

"Suntem singurul oraș universitar al țării care nu are o maternitate. Până acum, noi am făcut numeroase demersuri, atât la spital, cât și la Consiliul Județean Constanța, pentru că, în cea mai mare parte a timpului ne confruntăm cu o aglomerație care ne depășește capacitatea, având în vedere numărul de paturi care ne este alocat la acest moment. Conducerea spitalului știe acest lucru și îi este dificil să ne ajute, pentru că nu are unde să pună alte paturi. Ca urmare, suntem blocați cu un șantier și nu știm când ni se va debloca spațiul. Aceasta este o situație nefericită pentru noi, chiar dacă maternitatea a fost aprobată de foarte mulți ani. Cu toate acestea, totul se află încă la stadiul de proiect. Considerăm că renovarea acestei maternități este singura soluție viabilă și cred că pentru a rezolva această problemă este absolut necesar un efort din partea tututor factorilor de răspundere. În acest fel, nu ne vom mai confrunta cu situații de infecții ce nu pot fi izolate în alte zone decât cele alocate lăuzelor", a declarat prof.univ.dr. Vlad Tica, șeful secției Obstetrică- Ginecologie I.

El a explicat că, de cele mai multe ori, se întâmplă ca numărul pacientelor să fie mult mai mare decât numărul paturilor. Spre exemplu, zilele trecute, pe cele 45 de paturi, erau 60 de paciente.

Din fericire, situațiile de acest gen se rezolvă, într-un final. În repetate rânduri, medicii ginecologi au apelat la cealaltă secție de pe etajul IX, pentru a le oferi paturi în plus pentru pacientele internate. Apoi, se procedează la păstrarea bolnavelor în zona de post-operator, în sala de nașteri și cazarea lor în alte spații, care nu sunt mereu tocmai cele mai indicate.

De ce atât de multe paciente? Prof.univ.dr. Vlad Tica a precizat că, în decembrie, a fost închis spitalul din Medgidia și toate nașterile au venit la ei, la fel cum s-a întâmplat și la Mangalia, cazuri cărora li se adaugă mereu cele de la Călărași sau Slobozia.

Problema este că, din cauza aglomerației mult prea mari, crește numărul de infecții, mai ales că, întotdeauna, există probleme și cu aparținătorii, care vin mereu în număr mare la spital.

"Maternitățile din București, de exemplu, își alocă anual o perioadă de igienizare și se face curățenie peste tot. La noi, de 45 de ani de când a fost deschis spitalul, nu a fost făcut acest lucru și fluxul a fost continuu, plus că am avut infecții cu germeni periculoși, pentru că nu putem închide maternitatea", a declarat, la rândul ei, dr. Aneta Tomescu, șeful secției Obstetrică-Ginecologie II.

În privința germenilor, aceștia au venit la pachet, odată cu primirea pacienților transferați de la Tulcea, în mod special.

La toate aceste aspecte semnalate se adaugă o altă problemă, ce face referire la faptul că, în mod normal, ar trebui ca spitalul să aibă tot timpul măcar 10% paturi libere pentru gardă și urgențe, ceea ce nu se întâmplă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4904 secunde