Mazăre le scrie constănțenilor: Ce se va face în Constanța în 2015

3063
39
Mazăre le scrie constănțenilor: Ce se va face în Constanța în 2015 - radumazare4-1421419694.jpg

Articole de la același autor

Păstrând tradiția anilor anteriori, primarul Radu Mazăre a ținut să le trimită, și la finele lui 2014, o scrisoare tuturor constănțenilor. Edilul enumeră atât reușitele, cât și eșecurile din 2014.

"Din păcate, la fel ca în viață, sunt în existența orașului nostru câteva probleme care nu au putut fi rezolvate încă și pentru care sunt mâhnit, dar vă promit că anul viitor le dau de cap", își începe Mazăre epistola către constănțeni. "Programul de asfaltare a fost întrerupt din motive independente de voința primăriei și nu a existat timpul necesar pentru a finaliza o nouă licitație. În ceea ce privește acțiunile suplimentare pe care municipalitatea le dorea de la Portul Constanța, nu numai că nu le-am obținut, dar le-am pierdut și pe cele pe care le aveam. Odată cu cele 20 la sută din acțiunile deținute la Administrația Porturilor Maritime Constanța din 2008, cu toții am pierdut și banii aferenți, aproximativ 2,5 milioane de euro anual. Am pierdut acțiunile și banii ca urmare a demersului întreprins de un senator PDL - PNL, care a solicitat la Curtea Constituțională anularea legii prin care dețineam respectivele acțiuni. Nici proiectele pentru locuințele sociale și șoseaua de coastă nu le-am putut demarat întrucât, deși am avut finanțarea, nicio firmă nu s-a prezentat la licitațiile de con-struire, probabil de teama unor eventuale anchete", explică primarul Constanței nerealizările din 2014.

Speranțe că în 2015 va fi mai bine

Mazăre susține că există însă și lucruri care s-au realizat și sunt speranțe că în 2015 va fi mai bine. "În 2014, am avut însă și realizări importate pentru Constanța: Faleza de la Cazino, Piața Ovidiu, cele trei pasarele din Mamaia și o aripă nouă a Căminului de bătrâni. Avem în lucru și vom finaliza anul viitor reabilitarea zonei peninsulare, promenada din stațiunea Mamaia, o parcare etajată în zona Cazinoului din Mamaia, Parcul Carol I, Podul IPMC; în plus, suntem în plin proces de plantare a 30.000 de arbori", adaugă Mazăre.

Primarul ne asigură că, anul acesta, nu vom plăti mai mult la impozite și că se va debloca asfaltarea și reabilitarea străzilor și trotuarelor și că vor fi reluate licitațiile pentru Șoseaua de Coastă și extinderea campusului "Henri Coandă". "În 2015, impozitele vor rămâne aceleași. În schimb, cu ajutorul Guvernului României, am reușit să reducem prețul gigacaloriei de la 358,54 de lei la 310 lei și să creștem substanțial atât valoarea ajutoarelor de încălzire, cât și pe cea a tranșelor pentru care se alocă. Tot în 2015, vom reporni programul de asfaltare, urmând să lucrăm dublu, pentru a recupera lucrările nerealizate în 2014. O prioritate o vor constitui trotuarele, parcările dintre blocuri, sensurile giratorii și noua stradă Eduard Caudella, din cartierul de locuințe pentru tineri - zona Baba Novac. Din bani guvernamentali vor începe lucrările la Cazinoul din Constanța, precum și la o sală polivalentă și un bazin olimpic de înot în zona Badea Cârțan. Având finanțarea asigurată, reluăm licitațiile și sperăm să avem constructori pentru a începe lucrările atât la Șoseaua de Coastă, cât și la etapa a doua a locuințelor sociale din cartierul «Henri Coandă». Vom demara și un amplu proiect pentru reabilitarea și con-struirea unor locuri de joacă", a mai amintit primarul în scrisoarea către constănțeni.

Pagină Facebook pentru sesizări și consultări

Mazăre nu încheie până nu amintește de noua pagină de Facebook a Primăriei Constanța, lansată recent, și unde vor fi organizate consultări pentru a înțelege mai bine nevoile și dorințele cetățenilor. "Programele sociale și de sprijin ale celor în nevoie vor rămâne neschimbate. Deși există unele persoane care comentează și critică, eu cred că bătrânii, copiii și cei bolnavi sau neajutorați trebuie să fie ajutați, așa cum ne îndeamnă Dumnezeu. Dragostea de oameni este cel mai minunat dar. Să nu-l risipim!", concluzionează primarul Radu Mazăre.

Comentează știrea

39 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Mociu C
17 ianuarie 2015
Mociu C îi scrie lui Mazare : ce se va face in 2015 cu Șobolanul Drogat, cu Porcul Vesnic Beat, cu sclerozatul libidinos Stroe Felix si cu boarfa penala Ilea Dorina

Dupa atitea minciuni, hoții, abuzuri, ticăloșii, si tot felul de rele fara numar facute impotriva constantenilor, din care cel mai mare rau e pretul exorbitant al apei , in 2015 veti merge cîteșipatru la Poarta Aslba sa va mai odihniti putin. Pt. 20 de ani. Aaa, era sa uit. Simbolul rebut al Orasului Ovidiu, Zdreanță Scupra, nu va putea sa se desparta de voi, astfel ca vă va urma la Poarta Alba. La (cit mai) multi ani.

sorin
17 ianuarie 2015
interese k de obicei

Domnule primar de carton,organizeaza militienii aia de doi bani in asa fel incit orasul asta sa fie ferit de hoti si ordinari care actioneaza la drumul mare. Si apropo,cind ne scrii si data cind urmeaza se te lege pt.magariile pe care le faci?!

Alina
17 ianuarie 2015
asta e primarul rr......r!

bai caricatura de primar..ia-ti scursurile umane,respectiv inaripatele colorate din cartierul nostru..s au inmultit furturi de masini si mizeriile pe strazile invecinate..ia-i si dui langa vila ta,daca ti-e drag de ei..de asemenea..eu platesc 300lumina/luna,iar ei,cate 6in casa,platesc 100..pe cine crezi tu ca prostesti?de ce sa m impozitezi pe mine la maxim?ca sa-ti sustii votantii?din banii mei ?de ce avem cea mai scumpa gigacalorie,cea mai scumpa calatorie cu biletul?de ce nu sunt trotuare?de ce decimezi toate parcurile?de ce te preocupa doar rromii si asistatii sociali?unde sunt locurile de munca?aici e Monaco,de avem impozute asa de mari?pachetele alea nu le da Mazare,nu va amagiti,ca tot din salariul nostru vin..daca s-ar trezi pensionarii si ar vedea cata mafie e in C-ta,cu toti acolitii lui..aia de colcaie la gara si in tomis 3:"tigari..tigari.".nu-i vedeti?pana cand veti dormi,domnilor de la DNA?cum si a facut asta averea?luati-l la puricat,ce stati?

Toto
17 ianuarie 2015
"Dragoste"

Mazare isi incheie apoteotic mesajul : "Dragostea de oameni este cel mai minunat dar. Să nu-l risipim!". Impresionant. Aproape ca mi-au dat lacrimile. Dar mai adevarat ar fi sunat: "Dragostea de oamenii asistati social, ai putorilor, si ai celor ce taie frunza la caini, etc ... este cel mai minunat dar. Să nu-l risipim!". Lasa-ne bai nene, ca ne-am saturat de tine ca de mere acre. Ce a zis doamna Alina mai sus as fi zis si eu, dar n-are rost sa repet. As adauga doar ca ai facut orasul praf, l-ai aglomerat incredibil cu tot soiul de constructii, blocuri intrte blocuri, biserici si case mortuare. Ajung oamenii sa se bata pe un loc de parcare. Mi-a spus cineva care s-a mutat intr-un apartament in noul ansamblu de blocuri de pe Baba Novac (Kamsas) Ca la 60 de apartamente sunt doar 15 locuri de parcare. Ce e asta? Cum e posibil asa ceva intr-un loc unde s-a inceput totul de la zero? Tot Ceausescu o fi de vina? Asta e dragostea pentru oameni? Halal dragoste.

Lică Sămădăul
17 ianuarie 2015
Populism

Ce tot iesi la rampa cu mesaje d-astea populiste? Nu mai impresioneaza pe nimeni. Uita-te la seful tau de partid! Si el a avut un mesaj populist si tot a luat-o pe cocoasa in noiembrie la prezidentialei. AMR-ul pana la alegerile din mai/iunie 2016 e in scadere. Sau poate DNA, CAB, sau ICCJ vor fi de alta parere..... si vor scurta acest AMR.

Papu
17 ianuarie 2015
Mâhnit

S-a văzut cât ai fost și ești de mâhnit de promisiunile mincinoase și nerealizate pentru acest oraș. Toată vara pe litoral te-ai înconjurat de curve să nu se vadă mâhnirea de borfaș ! Oricum pentru boșorogii analfabeți care te-au votat și te susțin pentru pachetul pomană nu contează că orașul se "prăbușește" . După ei potopul !

HRISTO (STOICHKOV)
17 ianuarie 2015
The End

Mazare o sa sfarseasca precum A. Nastase, si va ajunge la groapa de gunoi a istoriei. Nu-l vor salva nici mesajele de acest gen, nici asistatii social (ca intre timp aia neasistati le-a venit mintea la cap si au inceput sa mearga la vot), nici noua pagina de Facebook si nici macar Teodosie Spagoveanul cu toti sfintii lui.

naekst
17 ianuarie 2015
Mazare le scrie...

Promisiunea cu inceperea reprarii trotuarelor se perpetuiaza de minim 5 ani. Acum, chiar daca se vor repara, nu mai ajuta cu nimic pentru ca marea lor ajoritate sint arcari pentru masini. In fapt eu ma asteptam ca onstantenii sa-i promita lui Mazare,cu toata gasca lui, ca-si vor lua orasul inapoi incepind de anul acesta.

DODO
17 ianuarie 2015
licitatiile

Face alte licitatii ca cele vechi erau masluite si acum le-a intat morcovul. Ma infiior ce-ar fi fost daca ar fi iesit Ponta. Ce clica faceau astia ! Inca un an cu leguma asta?

Unu
17 ianuarie 2015
Scrisoarea a III-a

Desi mesajul Primarului, a fost primit de toata lumea din Constanta in plic, odata cu taxele si habitatul pe 2015, este laudabila initiativa ziarului de a-l posta pe site. Nu de alta dar sa mai puna si oamenii muncii de-o parere. Din ce citim mai sus totul e clar. Dar primarul e ambitios pana la absurd. N-ar fi mai bine sa-l ia de o aripa pe ala de zice ca are cancer, si sa se duca in Madagascar via Poarta Alba? Ca asta va fi drumul. Daca nu pana la capat, macar pana la jumatate.

39 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6329 secunde