Măsuri pentru protejarea mediului marin
209
Articole de la același autor
CORONAVIRUS / Cine este pacientul constănțean aflat în stare critică, la Terapie Intensivă
04 Aprilie 2020
Inconștiență la Constanța. Mămici și copii, între blocuri, fără să respecte restricțiile de pandemie
22 Aprilie 2020
Mediul marin reprezintă o sursă vitală care trebuie protejată, iar, în acest context, Administrația Națională "Apele Române" și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" (INCDM), în calitate de parteneri, și-au reunit forțele sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru implementarea proiectului "Îmbunătățirea capacității autorității publice centrale în domeniul protecției mediului marin în ceea ce privește monitorizarea, evaluarea, planificarea, implementarea și raportarea cerințelor stabilite în Directiva Cadru Strategia Marină și pentru gospodărirea integrată a zonei costiere", proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă POCA 2014 – 2020.
Administrația Națională "Apele Române" și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral contribuie, timp de 36 de luni, la realizarea activităților specifice din punct de vedere al îmbunătățirii managementului integrat al zonei costiere, dar și pentru atingerea obiectivelor de mediu prevăzute de Directiva Cadru Apă pentru apele costiere și tranzitorii, precum și ale mediului marin, în concordanță cu cerințele Directivei Cadru Strategia pentru mediu marin.
"Beneficiile principale ale implementării rezultatelor proiectului vor fi legate de elaborarea unui program de măsuri pentru atingerea obiectivelor Directivei Cadru Strategia pentru Mediu Marin, respectiv atingerea stării ecologice bune a Mării Negre, și elaborarea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea programului de monitoring integrat al zonei costiere. Toate acestea vor aduce plus valoare, atât din punct de vedere al aspectelor de reglementare, cât și din punct de vedere al atingerii stării bune a apelor costiere și a mediului marin", declară reprezentanții ABADL.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 21 Mai 2020
Marţi, 19 Mai 2020
Joi, 14 Mai 2020
Miercuri, 20 Mai 2020
Luni, 18 Mai 2020
Miercuri, 13 Mai 2020
Sâmbătă, 09 Mai 2020