Master plan de investiții în turism. Ce vrea să facă ministrul Dobre

228
Master plan de investiții în turism. Ce vrea să facă ministrul Dobre - masterplan-1494949227.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Turismului, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și Comitetul pentru Turism din cadrul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a organizat, astăzi, workshop-ul cu tema "Master planul de investiții în turism".

Evenimentul a fost deschis de primul ministru Sorin Grindeanu și a fost inițiat în contextul în care unul dintre obiectivele majore ale țării noastre este aderarea la OCDE. Invitații speciali ai workshopului, la care au participat peste 120 de reprezentanți ai autorităților locale și asociațiilor de dezvoltare în domeniul turismului, au fost Armando Peres, președintele Comitetului pe Turism și Alain Dupeyras, șeful unității turism din cadrul OCDE. Organizatorii evenimentului au considerat că expertiza și îndelungata experiență a profesioniștilor în domeniul turismului care activează în cadrul OCDE pot ajuta România în conturarea unei politici sănătoase de dezvoltare a turismului chiar la nivel regional, cu avantaje și efecte directe către multe alte sectoare economice adiacente.

Lucrările s-au desfăcurat pe trei paliere: o sesiune interactivă, cu discuții între autoritățile locale și reprezentanții OCDE, o prezentare a investițiilor și proiectelor dedicate infrastructurii de turism, precum și a modelelor de bune practici din țară și o analiză a măsurilor dedicate dezvoltării acestui sector la nivel guvernamental. Experții OCDE au prezentat auditoriului exemple de succes din lume în domeniul politicilor publice dedicate dezvoltării turismului, posibilele măsuri care pot fi aplicate în România, precum și recomandările organizației pentru țara noastră.

Scopul evenimentului a fost de a asigura o viziune de ansamblu privind bunele practici și strategiile de investiții în turism la nivel internațional, utilă în demersul Ministerului Turismului de a realiza Master planului privind evaluarea necesarului de investiții în infrastructura de turism, în concordanță cu patrimoniul și potențialul destinațiilor turistice.

Dezvoltarea turismului în România, creșterea competitivității și atractivității României ca destinație turistică la nivel regional și internațional, conservarea resurselor turistice reprezintă obiective prioritare la nivel guvernamental. Turismul este declarat ca unul din sectoarele care dispune de un valoros potențial de dezvoltare în contextul noilor provocări economico-sociale.

Gazdele evenimentului au fost Ministrul Turismului, domnul Mircea Titus Dobre, doamna Secretar de Stat Cristina Ionela Tărteață și domnul Radu Puchiu, coordonator național al relației României cu OCDE din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5836 secunde