Maşinile abandonate, ridicate de pe domeniul public din Constanţa

Joi, 26 Noiembrie 2020
310
În perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 34 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității. 


Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.


Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.


“Facem apel la constănțeni ca, în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public, să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp)”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.


Pagina a fost generata in 0.3232 secunde