Marcel Vela anunță că cei care nu poartă mască vor fi amendați. Care este cuantumul amenzilor

265
Marcel Vela anunță că cei care nu poartă mască vor fi amendați. Care este cuantumul amenzilor - marcelvelaordonantamilitara8-1589910159.jpg
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marți seară, că nepurtarea măștilor de protecție în spații închise ar trebui sancționată și va exista un ordin care să "implementeze fapta și penalizarea", informează Digi24.


Întrebat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, unde a fost în vizită, dacă va exista un ordin pentru amendarea celor care nu poartă măști de protecție, ministrul Vela a spus că a fost plecat la Budapesta și crede "că a fost și emis un ordin de către Ministerul de Interne și de către Ministerul Sănătății sau este în lucru" documentul prin care "se reglează aceste lucruri cu privire la tot ce ține și de măsurile coercitive și de obligația purtării măștii".


Întrebat din nou dacă vor exista amenzi, el a răspuns: "Dumneavoastră cum ați propune altfel?".


"Ideea este că nepurtarea măștii este un caz care nu e compatibil cu regulile și în mod normal el trebuie sancționat. Probabil că sunt și unele cazuri de excepție, nu știu, probabil cei care sunt alergici sau cei care pot motiva că purtarea măștii le face rău, dar acest lucru va fi stabilit de Ministerul Sănătății", a adăugat Vela.


Despre cuantumul amenzilor, el a susținut că "este stabilit în lege, doar se implementează prin ordin fapta și penalizarea".


"Așa cum știți, este obligatoriu să purtăm mască în spații închise. (...) Fie că mergem la magazin, fie că mergem cu autobuzul, tramvaiul sau metroul. Această obligație revine în principal agentului economic care face transportul, adică el trebuie să știe că un cetățean nu poate să fie pasager dacă nu are masca la el, care să protejeze nasul și gura", a mai spus Marcel Vela. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4791 secunde