Mai poate fi „salvat” spitalul judeţean? „Este o ambiţie personală a mandatului meu”

3269
Mai poate fi „salvat” spitalul judeţean? „Este o ambiţie personală a mandatului meu” - fondrgbcopy-1630607382.jpg
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, cea mai mare unitate sanitară din judeţul nostru nu este deloc uşor de gestionat, iar provocările de zi cu zi sunt multiple. Cu un număr de peste o mie de paturi, cu sute de angajaţi, cu fel de fel de boli de tratat, munca într-o astfel de instituţie este, cu siguranţă, o provocare continuă. Pentru a afla care sunt problemele şi care sunt realizările de la începutul mandatului noului manager, am discutat cu ec. Ionuţ-Cornel Ionescu, numit în postul de director al SCJU, în urmă cu câteva luni.



- Domnule director, în ce stadiu se află la acest moment, Terapia Intensivă Pediatrică şi de ce este nevoie pentru a se ridica la standardele altor secţii de profil din ţară?


- La acest moment, Terapia Intensivă Pediatrică reprezintă o prioritate pentru mine ca manager al SCJU şi se întâmplă aşa, pentru că am realizat că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie şi nu mă refer la standarde medicale internaţionale, mă refer la normalitatea medicală şi grija deosebită pe care o manifestăm pentru copii bolnavi. Am trecut de faza incipientă de evaluare a neajunsurilor, le-am ierarhizat deja, am trecut la acţiune concretă şi nu am vrut să mă las copleşit de povara finanţării reduse (nu numai la SCJU, ci în tot sistemul sanitar românesc). Astfel, împreună cu preşedintele Consiliului de Administraţie al SCJU şi întreg consiliul, alături de conducerea secţiei despre care vorbim, am identificat o nouă locaţie la etajul IX şi am depus diligenţele necesare la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, pentru creşterea numărului de paturi de la şapte, în prezent, la zece. De un lucru vă pot asigura, că voi face tot ce ţine de mine, să obţin această finanţare. Din păcate, foarte mulţi copii care se prezintă la SCJU au nevoie de terapie intensivă. Ca un ordin de mărime, din o sută de copii, cinci ajung la terapie intensivă, vara fiind anotimpul în care acest număr creşte, lesne de înţeles de ce. În această secţie ajung copii pacienţi critici cu politraumatisme, bronhopneumonii, displazii, intoxicaţii, ORL, ingerare corp străin, fracturi, pacienţii post operator din secţia de chirurgie pedriatică, precum şi copii sedaţi pentru investigaţii amănunţite tip RMN, CT pentru stabilirea diagnosticului.

- Câte paturi aveţi rezervate pentru bolnavii cu Covid-19, în contextul creşterii numărului de cazuri şi un potenţial val 4?

- În paralel cu toate problemele spitalului (care nu sunt puţine), depunem în continuare eforturi în ceea ce priveşte minimizarea efectelor pandemiei SARS- COV- 2 şi nici un moment nu ne-am lăsat pe tânjeală, fiind extrem de activi în această problematică.

Spitalul are o secţie de 91 de paturi alocate pentru Covid, dintre care 23 de paturi pentru terapie intensivă Covid. Pentru pacienţii suspecţi, fiecare secţie are izolator şi se temporizează transferul pacienţilor, până la stabilirea diagnosticului final prin obţinerea rezultatului RT-PCR. SCJU dispune, la acest moment, de tot ceea ce este necesar tratării bolnavilor cu SARS- COV- 2 şi anume materiale sanitare şi echipamente de protecţie, medicamente: antibiotice, antivirale (2.000 tablete Favipiravir, 800 tablete Remdesivir), anticoagulante (Clexane şi Fraxiparine). Totodată, spitalul dispune de instalaţie de oxigen medical.

- Spitalul înregistrează, la acest moment, deficit de personal?

- Încă de la începutul mandatului meu ca manager, am declarat că politica de personal/managementul resursei umane în SCJU este o prioritate pentru mine şi nu numai sub aspectul numărului de posturi/angajaţi ci şi din punct de vedere al calificării şi eticii profesionale. Fiind limitaţi de numărul maxim de posturi aprobat, pentru fiecare secţie, am încercat să ocupăm posturile libere prin organizarea de concursuri şi să redimensionăm fluxurile funcţionale astfel încât să folosim munca angajaţilor la maxim în condiţii de eficienţă. În luna septembrie va fi organizată o nouă sesiune de concursuri pentru ocuparea posturilor libere rămase pe toate categoriile de personal din SCJU.

- Ce ne puteţi spune despre secţia de Radiologie?

- Sperăm ca Radiologia să devină funcţională până la sfârşitul anului 2021, acest termen depinzând foarte mult de cât de repede Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare va trimite echipa de evaluare în vederea emiterii autorizaţiei de funcţionare. În paralel, în această perioadă se vor efectua angajările de personal specializat în astfel de activităţi.



-Ce ne puteţi spune despre unitatea Stroke? Când ar putea avea şi Constanţa aşa ceva?


-Conducerea spitalului este în plin proces de obţinere a aprobărilor şi finanţărilor pentru realizarea unităţii de stroke în cadrul SCJU. Împreună cu şefa secţiei de Neurologie, a fost elaborat proiectul şi depus la Ministerul Sănătăţii. În cadrul acestei secţii vor fi trataţi în mod exclusiv pacienţii cu accident vascular cerebral. Unitatea va fi utilată cu aparatură, ventilatoare şi personal special calificat pentru terapie intensivă.

-Care sunt problemele cu care vă confruntaţi?

-Problemele majore cu care ne confruntăm la acest moment şi pentru care încercăm din răsputeri să identificăm soluţii de rezolvare sunt: finanţarea redusă de care SCJU beneficiază (după cum am mai declarat aceasta fiind o problemă generalizată în tot sistemul sanitar românesc) şi percepţia publicului larg în ceea ce priveşte calitatea actului medical şi a spitalului în general. Rezolvarea acestor două probleme, aş vrea să spun, că reprezintă o ambiţie personală şi un obiectiv general al mandatului meu (pe lângă obiectivele specifice - ţintite pe problematica uzuală a spitalului).



- Ce investiţii se mai fac în policlinică? Foarte multe cabinete au nevoie acolo de lucrări de reabilitare, renovare.


- În policlinica spitalului se fac şi se vor face reparaţii în cabinetele de consultaţii şi holul de acces vizitatori şi ne preocupăm de dotarea cu echipamente IT a cabinetelor (imprimante şi PC-uri). În scopul reducerii timpului de aşteptare şi o mai bună organizare a fluxului de consultaţii ne dorim achiziţionarea unui soft instalat pe un echipament uşor de utilizat, cu scopul emiterii bonurilor de ordine.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 03 Septembrie 2021
Stire din Social : Fără apă rece. Ce zone sunt afectate
Joi, 02 Septembrie 2021
Stire din Social : Turism ecumenic în Dobrogea
Pagina a fost generata in 1.4927 secunde