Mai multe zone ale Constanței, fără curent electric

164
Mai multe zone ale Constanței, fără curent electric - curent1-1567446951.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii care locuiesc în cartierul Compozitorilor, precum și cei din cartierele Inel II și Km 5 nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. 


Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E-Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor. 
Astfel, în municipiul Constanța, între orele 7.30 și 15.30, sunt afectați consumatorii de pe strada Hatman Arbore, zona cuprinsă între strada Meșterul Manole și strada Comarnic, numerele impare, cei de pe strada Valea Albă - parțial, strada Comarnic - parțial, strada Victoria, strada Lucernei, strada Pelinului, strada Șofranului. În același interval, sunt anunțate întreruperi în cartierul Inel II, pe străzile I.L. Caragiale, numerele cuprinse între 55 și 110, străzile Histria, Călimani, Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul". De asemenea, între orele 8.30 și 16.30, se oprește curentul pe strada Constantin Bobescu nr. 5, strada Constantin Bobescu nr. 6. 


În restul județului, între orele 9 și 17, se lucrează în municipiul Medgidia, pe străzile Poporului și Tăbăcăriei, în localitatea Valu lui Traian, pe străzile București, Theodor Aman și Decebal, precum și în localitatea Târgușor, pe străzile Constanței, Fermei și Câmpului, în localitățile Bugeac și Almalău, precum și în localitatea Ostrov, punctul de trecere frontieră Ostrov. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4366 secunde