Mai multe străzi din Constanţa şi Cumpăna, fără curent electric

185
Mai multe străzi din Constanţa şi Cumpăna, fără curent electric - curent-1628618716.jpg

Articole recomandate

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 11 august, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Bucovinei, Mihai Eminescu, Bogdan Vodă, Alexandru cel Bun, Moldovei, Munteniei, Ion Alexandrescu, Suceava – blocul SV1 şi blocul SV2.

Între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în localitatea Cumpăna, în zonele H, H1, H2, H3, C1, C2, şi pe străzile Crizantemei, Berzei, Izvorului, Dorului, Pescăruşului, Pelicanului, Arcului, Egretei, Brotăcei, Banu Mărăcine, Monumentului, Transformatorului, Crinului, Salcâmului, Dealu Spirii, Theodor Aman, Theodor Palade, Alexandru cel Bun, Alexandru Alimănişteanu, Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Cauciucului, Mircea cel Bătrân, Burebista, Decebal, Alexandru Lăpuşneanu, Răscoalei, Padeş, Dunării, Canalului, I.G. Duca, Viforului şi Frigului.

De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra şi vor fi întreruperi în localitatea Năvodari, pe strada B1, în localitatea Mihail Kogălniceanu, pe străzile Griviţei, Victoriei, Dorobanţi, Transilvaniei, Nicolae Bălcescu, Grădinilor, Decebal, Călugăreni, Tomis, Munteniei şi Karamurat, precum şi în localitatea Rasova, pe străzile Vânătorilor, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Fântânilor, Drăgaicei, Crinilor, Decebal, Pescarilor, Mihai Viteazu, Decebal, Mihail Sadoveanu, Eternităţii, Liviu Rebreanu, Constantin Brâncoveanu, Trandafirilor şi Palmierilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4358 secunde