Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

Marţi, 11 Mai 2021, 20:29
263
E-Distribuţie Dobrogea a redus, pe cât posibil, numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Miercuri, 12 mai, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. În municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii din cartierul Compozitorilor, strada Dinu Lipatti, blocurile 1, 2 şi 3, şi cei de pe strada Madrigalului, iar, între orele 9.00 şi 17.00, cei de pe străzile Cuza Vodă, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, blocurile 7, 10, LV16, LV17, LV18, LV19, LV31 şi LV32.

În restul judeţului, între orele 8.00 şi 11.00, sunt anunţate întreruperi în oraşul Hârşova, pe străzile Căşăriei, Tabiei, Pinului, Rasim, Nicolae Târcă, Rozelor, Venus, Câmpului, Minervei, Frumoasei, Amurgului, Revoluţiei şi zona fostului C.A.P. Hârşova. De asemenea, între orele 8.30 şi 11.30, se va lucra şi se va opri curentul în staţiunea Saturn, la complexul de vile Dunărea, bazarul PNP, Centrul de informaţii turistice, complexul de galerii comerciale, precum şi la agenţii economici din zonă. Iar, între orele 8.30 şi 16.30, vor fi întreruperi în localitatea Gârliţa.

Între orele 9.00 şi 17.00, vor fi întreruperi în oraşul Năvodari, pe strada T3, dar şi în localitatea Istria, pe străzile Constanţei, Stadionului, Tineretului, Tâmplarului şi Sabinelor.



Pagina a fost generata in 0.2411 secunde