Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

266
Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric - curent-1618753679.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Săptămâna aceasta, vor fi realizate mai multe întreruperi pe timpul unor lucrări de întreţinere a reţelei. Astfel, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Traian nr. 52 şi de pe strada Preda Buzescu nr. 1. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi de câte 30 de minute, la consumatorii de pe strada Albăstrelelor - blocurile C2, F şi F1, strada Stânjeneilor - blocurile C1 şi C3, strada Ştefan cel Mare, bulevardul Ferdinand – blocul R4 şi la cei de pe străzile Buciumului, Gheorghe Popa, Vasile Cârlova, Peneş Curcanul, Sirenei şi Costache Stamate.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra în oraşul Năvodari, pe străzile E1, E2, E3, E4 şi E5, şi în localitatea Istria, pe străzile Constanţei, Stadionului, Fermierului, Cişmelei, Cetăţii, Îngustă, Caisului, recoltei, Gospodarilor, Luceafărului, Sabinelor, Stânelor şi Primăriei.

Iar, între orele 9.00 şi 16.00, se opreşte curentul în localitatea Nisipari, pe străzile George Dumitraşcu, Dragoş Vodă, Mihai Viteazu, Alexandru Lăpuşneanu, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Cpt. Dobrolă Eugeniu, Fermierilor, Profesor Murgoci, Ion Roată, Badea Cârţan şi Ion Raţiu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7699 secunde