Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

266
Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric - curent-1618247309.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi sunt programate pentru a efectua lucrări de întreţinere a reţelei electrice. În municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 15.30, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Alexandru Şteflea şi Arnota, iar, între orele 9.00 şi 17.00, cei de pe străzile Războieni, Banu Mihalcea, Petru Vulcan şi Radu Calomfirescu.

În restul judeţului, sunt anunţate întreruperi în localitatea Cernavodă, între orele 9.00 şi 17.00, la staţia betoane SC Pegas Impex SRL, respectiv la staţia Ţiţei Conpet Cernavodă, precum şi în localitatea Istria, pe străzile Constanţei, Stadionului, Fermierului, Tâmplarilor, Vadului, Salciei, Daciei, Cişmelei, Mică. De asemenea, între orele 8.30 şi 16.30, se va opri curentul în localitatea Esechioi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 31 Martie 2021
Stire din Social : Se opreşte curentul la Constanţa
Pagina a fost generata in 0.5471 secunde