Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric

102

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Totuşi, mai multe întreruperi vor fi realizate, săptămâna aceasta, pentru lucrările temporare de întreţinere a reţelei.

Astfel, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 140. Între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea Eforie Sud, zona turnului de televiziune, în localităţile Topraisar şi Biruinţa, în localitatea Amzacea, pe străzile Zootehnistului, Albinelor, Stadionului, Podului şi Braducului, precum şi în localitatea Rasova, pe strada Dunării. De asemenea, între orele 8.30 şi 16.30, se va lucra în localităţile Galiţa şi Esechioi, iar, între orele 9.00 şi 16.00, în localitatea Valu lui Traian, pe străzile Mihai Eminescu, Omurcea, Şcolii, Mihail Sadoveanu, Valea Seacă şi Cantonului.

De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în localitatea Ciobanu, pe străzile Eroilor, Dunării, Traian, Stadionului, Mărului, Ghioceilor, Ţepeş Vodă, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în localitatea Vama Veche, pe strada Nucilor, sediul Poliţia de Frontieră – Punct Trecere Frontieră Vama Veche şi magazinele din zonă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4918 secunde