Mai multe consultații la domiciliu, din 2021, realizate de medicii de familie

240
Mai multe consultații la domiciliu, din 2021, realizate de medicii de familie - contractcadru-1619013652.jpg

Articole de la același autor

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-Cadru pentru anii 2021 - 2022.

„Propunerile proiectului de norme sunt în acord cu principiile enunțate la publicarea Contractului-Cadru, care au ca principal scop asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale necesare pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea afecțiunilor”, au arătat reprezentanții CNAS.

Proiectul vizează întărirea activității de prevenție în asistența medicală primară, în special pentru adulții asimptomatici cu vârsta de peste 40 de ani, pentru care se acordă un pachet comprehensiv de prevenție, care cuprinde până la trei consultații pentru evaluarea riscului, intervenția asupra componentelor modificabile ale acestuia, respectiv monitorizarea pacienților. De asemenea, potrivit normelor, medicii de familie vor acorda servicii adiționale, precum realizarea de spirometrii, măsurări ale tensiunii arteriale, ale indicelui de presiune gleznă – braț.

O altă modificare este creșterea numărului de consultații la domiciliu acordate de către medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie, pentru boli cronice, de la patru consultații pe an la o consultație pe lună.

„Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienți după infecția cu virusul SARS-COV-2, în special la nivel pulmonar și cardiac, medicii de specialitate din clinicile de cardiologie și pneumologie vor putea recomanda servicii conexe actului medical furnizate de kinetoterapeuți/profesori de cultură fizică medicală/ fiziokinetoterapeuţi, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică și de reabilitare, prin scrisoare medicală”, au mai arătat reprezentanții CNAS.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6136 secunde