Luna ianuarie, cea mai bună lună pentru cumpărat vacanțe!

210
Luna ianuarie, cea mai bună lună pentru cumpărat vacanțe! - lunaianuarievacante-1515431899.jpg

Articole de la același autor

Luna ianuarie este cea mai bună lună din an pentru achiziționarea unui bilet de avion sau a unui city break. Reprezentanții unui site specializat în vânzări de vacanțe spun că, indiferent de perioada de călătorie dorită, prețul mediu la city break-uri este cu până la 60% mai mic dacă vacanța este achiziționată în luna ianuarie (indiferent de perioada de călătorie) și cu până la 50 % mai mic pentru bilete de avion. Prețurile încep de la 16 euro de persoană pentru un bilet de avion spre o destinație europeană populară și de la 109 euro de persoană pentru un city break de trei zile. 


"Pe lângă prețurile organic mai mici în luna ianuarie, atât la bilete de avion cât și la cazare, în prima jumătate a lunii ianuarie majoritatea marilor companii aeriene au reduceri consistente la bilete de avion (de până la 40 – 50 la sută)", anunță cei de la vola.ro. 


Cele mai populare destinații europene la achiziția biletelor de avion în luna ianuarie 2017 au fost Londra, Roma, Bruxelles, Madrid și Milano. Cel mai ieftin bilet de avion cumpărat în ianuarie 2017 a fost un bilet de avion pe ruta Milano - Timișoara (doar dus) care a costat trei euro. Cele mai solicitate destinații exotice în luna ianuarie 2017 au fost Dubai, Bangkok, Hong Kong, Bali și Singapore. 


Anul acesta trendul destinațiilor solicitate se păstrează, iar prețurile încep de la 16 euro de persoană, dus - întors (taxe de aeroport incluse), pentru un bilet de avion spre Bruxelles (cu până la 50% mai ieftin față de restul anului), de la 17 euro pentru un bilet de avion spre Roma (50% mai ieftin) și de la 20 euro pentru un bilet de avion spre Londra (30% mai ieftin). 


În ceea ce privește pachetele de city break ce includ biletul de avion și cazarea pentru două sau trei nopți la hoteluri de trei sau patru stele, prețurile sunt cu până la 60% mai mici decât în restul anului. 


Spre exemplu, un city break la Roma achiziționat până pe 31 ianuarie 2018 costă de la 119 euro / persoană (cu până la 60% mai puțin decât în restul anului), la Bruxelles de la 109 euro / persoană (cu până la 60% mai puțin decât în restul anului), Milano de la 119 euro / persoană (60% mai puțin decât în restul anului) și Londra de la 129 euro / persoană (50% mai puțin decât în restul anului).


Alte pachete solicitate sunt Budapesta de la 129 euro, Atena de la 129 euro, Berlin de la 159 euro, Larnaca de la 149 euro, prețurile fiind cu până la 50% mai mici decât în restul anului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3143 secunde