Lucrări sistate la construcția unui bloc! Arheologii au descoperit locuințe din perioada medievală

1708

Articole de la același autor

Lucrările de la blocul care se construiește pe strada Scafandrilor nr. 8, în spatele Centrului de Scafandri, vizavi de stadionul "Portul", au fost sistate, de curând, întrucât, în momentul în care s-au început săpăturile pentru turnarea fundației, pământul acoperea, practic, un complex de locuințe din perioada medievală-timpurie.

La fața locului s-a deplasat o echipă de arheologi de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), condusă de dr. Cristina Talmațchi, care a declarat, pentru "Cuget Liber", că acest complex păstrează chiar și o parte dintr-o instalație de măcinat cereale, iar pe ici-colo apar refaceri ale unui cuptor de uz gospodăresc.

"În această zonă se preparau turtele, mâncarea, în general. Pentru că este vorba despre o locuință medievală-timpurie, din secolul al X-lea, nu este ceva neobișnuit să existe o astfel de anexă în locuință. Noi am descoperit aici opt complexe, patru putând fi cercetate integral (trei intrau sub profil și depășeau limita proprietății, iar unul a fost distrus de o groapă de gunoi din perioada contemporană). De altfel, de pe întreaga suprafață a fost decapat un strat de circa 0,60 m de gunoi contemporan, constând, mai ales, în resturi de construcții", a explicat arheologul.

Dr. Cristina Talmațchi a precizat că așezarea medievală-timpurie s-a constituit la sud de unul din castrele valului de piatră. În zona aceasta, alte câteva locuințe și cuptoare care au aparținut acesteia au fost înregistrate, în anul 1986, de colegul său, Constantin Chera, în zona blocurilor de pe bulevardul 1 Mai.

Mai mult decât atât, după anul 1986, acestea au fost primele descoperiri care completează informațiile referitoare la așezarea medievală-timpurie din această zonă a municipiului Constanța.

"Descoperirile de pe această stradă sunt importante, deoarece, până acum, deținem puține date referitoare la locuirea medievală -timpurie din vechiul Tomis și din împrejurimi, iar cele mai multe aparțin descoperirilor întâmplătoare. Noile informații completează, astfel, istoria Constanței pentru o perioadă puțin cunoscută până acum", a subliniat ea.

Din obiectele ce au fost scoase la suprafață amintim ceramica arsă-reducător, cu decor lustruit, dar și cu decor incizat, de culoare roșie etc. Culoarea roșie este datorată oxizilor de fier, care au capacitatea de a se combina ușor cu oxigenul sau oxidul de carbon din interiorul instalației de ardere și, prin aceasta, duc la modificări importante de compoziție care determină culoarea vaselor.

Trebuie precizat că diversitatea materialului ceramic inventariat pentru diferite epoci și situri arheologice indică deținerea unor cunoștințe tehnologice precise pentru obținerea preferențială a unui anumit aspect conferit prin arderea vaselor, dar și o natură întâmplătoare a acesteia. Culoarea roșie se obține prin ardere în cuptor în prezența unui tiraj continuu de oxigen între cele două deschideri ale cuptorului.

Reprezentanții MINAC au mai trecut pe inventar și fusaiole (piese în formă de disc). De-a lungul timpului, acestea au fost realizate din teracotă, lut ars, os, bronz sau piatră și au fost plasate la partea inferioară a fusului, cu scopul de a-i asigura o rotație regulată, având funcția de volant.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4795 secunde