Lovitură de teatru în cazul manualelor! Ordonanță de Urgență pentru organizarea editurii unice. "Ministerul Educației vrea monopolizarea manualelor"

4017
1
Lovitură de teatru în cazul manualelor! Ordonanță de Urgență pentru organizarea editurii unice.

Articole de la același autor

Ministerul Educației scoate din ecuație celelalte edituri din tipărirea manualelor și, deși initial anunțase că supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea unei edituri unice pentru realizarea manualelor, acum l-a trasformat în Ordonanță de Urgență.

În data de 15 septembrie, Ministerul Educației Naționale a prezentat în transparență decizională un proiect de Hotărâre de Guvern prin care Regia Autonomă Editura Didactică și Pedagogică ar deveni societate pe acțiuni cu un unic proprietar, statul, având dreptul de a publica în mod exclusiv manualele școlare. După numai cinci zile de consultări publice, MEN a înlocuit pe site-ul propriu propunerea HG cu un proiect de ordonanță de Urgență, în ciuda semnalelor de opoziție primite de la mediul academic, cadrele didactice, mediul de afaceri.

"Preocuparea Guvernului și a Ministerului Educației de a înlocui manualele alternative prevăzute de lege cu manualul unic trimite la forme totalitare de control și de încălcare a unor drepturi fundamentale. Opțiunea pentru manualul unic înseamnă o educație care nu te învață să alegi, care urmărește să uniformizeze gândirea, să înhibe inițiativa, să descurajeze independența. Nici un părinte și nici un educator nu își pot dori copii crescuți în felul acesta, fără libertate. Proiectul manualului unic desenează un viitor fără libertate. Cine ar putea să îl susțină?", a declarat Rodica Zane, profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea București.

Peste 2.600 de personalități publice, cadre didactice, părinți au semnat, în 24 de ore, apelul "Dreptul la Educație", lansat de mai multe cadre didactice, academicieni, oameni de cultură și cercetători. Cu toate acestea, Ministerul Educației a decis, în cursul zilei de 20 septembrie, să transforme proiectul de Hotărâre de Guvern în Ordonanță de Urgență.

Semnatarii apelului trag un semnal de alarmă că prin această măsură se încalcă dreptul copilului la o educație de calitate și se aduce atingere unor principii prevăzute în Constituția României și în legile statului. Aceștia îi cer ministrului Educației, Liviu Pop, să renunțe "imediat la monopolizarea manualelor, la impunerea manualului unic sau la cosmetizarea acestei acțiuni sub fardul gros al așa zisei licitații de autori organizată de editura de casă a statului".

Comentează știrea

Trezeste-te
21 septembrie 2017
române

Greva generala

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3327 secunde