Loc de joacă sau loc de groază? „Este nevoie să moară un copil?”

Vineri, 24 Septembrie 2021, 14:06
2871
Mai mulţi cititori ne-au sesizat faptul că locul de joacă de pe Baba Novac constituie un adevărat pericol pentru cei mici. Ba chiar unul dintre ei era cât pe ce să cadă în cursul acestei săptămâni prin gaura care s-a creat în platforma de lemn pe care păşesc micuţii atunci când vor să se urce pe unul dintre topogane.

Din această cauză, locuitorii acestui cartier, care au copii sunt speriaţi, şi, deopotrivă, intrigaţi. În urmă cu câteva luni a apărut o gaură în lemnul pe care copiii se urcă pentru a se juca şi a se da în topogane. Nu se ştie dacă aceasta a apărut pentru că cineva a tras intenţionat de şipcile din lemn, dacă vreun copil a sărit prea tare pe ele, dar cert este că acestea s-au rupt.

La început, nefiind foarte mare, părinţii au ignorat gaura, negândindu-se nici măcar o secundă că aceasta ar constitui un pericol pentru copiii lor. Pe parcurs, însă, aceasta a început să ia amploare, şi, pe zi ce trece, a devenit tot mai mare. Unii adulţi, mai curajoşi de fel, şi-au lăsat în continuare, copiii să escaladeze, în timp ce alţii, mai rezervaţi, le-au permis celor mici să se dea doar în leagăne.

Georgiana este o fetiţă şugubeaţă, în vârstă de doar cinci anişori care, deşi ar vrea să se joace cu alţii copii de vârsta ei stă acum deoparte de locul de joacă. De ce? Pentru că, de curând, a alunecat prin această gaură și a căzut. „Norocul ei a fost că eram chiar sub acea gaură şi am prins-o. Slavă Domnului că nu a păţit nimic. S-a speriat foarte tare şi înţelege pericolul, deşi îi este dor să se dea în tobogan. Ce se întâmpla dacă nu era acolo? Își putea rupe mâna, piciorul, sau poate chiar mai rău. Nu este normal ca de atâtea luni nimeni să nu facă nimic cu acest loc de joacă. Este nevoie să moară un copil pentru ca cineva să ia atitudine? Aceste locuri amenajate pentru cei mici au devenit un pericol, şi nu o plăcere şi o relaxare, aşa cum ar trebui să fie în mod normal”, ne-a declarat, supărată, mămica.


 

Un alt părinte spune că, deşi pune mare accent pe socializarea copilului, pe destinderea lui, nu poate risca să mai meargă cu el la joacă. „Mobilierul este stricat, prezentând un adevărat pericol pentru copii. Venim seara aici şi îmi urmăresc copilul pas cu pas, ca nu cumva să cadă. Vi se pare normal? Din păcate, seara, după ce scap de la muncă, nu mai am timp să merg cu el în altă parte și mă rezum la cele câteva minute în aer liber pe care le petrecem aici. Nu vrem ca cei mici să se rănească sau să moară”, a adăugat acesta.

O altă mămică ne-a mărturisit că nu ar trebui să ne confruntăm cu astfel de situații de genul acesta. „Locurile de joacă pentru micuți cu materiale rupte, cu obiecte ascuțite, pentru că nu se oferă nimeni să le înlăture, constituie un pericol pentru oricine. Nu este normal ca părintele să stea cu frica în sân încă de acasă, atunci când copilul cere la locul de joacă, într-un astfel de spațiu, și să descopere un asemenea dezastru”, ne-a mărturisit Adriana C., o altă constănţeancă.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2974 secunde