Litoralul, raiul muncii la negru. Peste 500 de angajați fără forme legale, depistați într-o singură lună

482
Litoralul, raiul muncii la negru. Peste  500 de angajați fără forme legale, depistați într-o singură lună - muncalanegru1-1501688128.jpg

Articole de la același autor

Deși reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) efectuează lună de lună acțiuni de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța, se pare că angajatorii continuă să sfideze legea. Ca urmare, numai în iulie, inspectorii de muncă au înregistrat o cifră-record de 554 de persoane, care nu aveau încheiate contracte de muncă. 


Conform declarațiilor șefului ITM, Eugen Bola, majoritatea își desfășoară activitatea pe litoral și în mod special în Mamaia, unde numărul persoanelor depistate că lucrează la negru, este "copleșitor". 


"Pe litoral, cei mai mulți angajați sunt din alte județe ale țării, iar firmele au sediul tot acolo, iar din acest motiv ne este greu să-i controlăm. Agenții economici prinși pe picior greșit au fost găsiți cu salariați care, fie nu aveau contacte de muncă încheiate, fie persoane care au semnat niște contracte, dar acestea nu au fost transmise în termen, în Revisal. Acest sistem, Revisalul, ne dă nouă posibilitatea de a verifica situația exactă a salariaților, ne dă informația corectă despre statutul unui angajat, dacă acesta își desfășoară activitatea legal sau nu. Desigur, în unele cazuri s-a mai întâmplat ca și contabilii să mai uite de contractele angajaților, dar nu numai cu o zi, ci chiar cu patru-cinci", a declarat pentru "Cuget Liber", inspectorul șef al ITM, Eugen Bola. În afara patronilor ce dețin diferite unități de cazare sau alimentație publică pe litoral, au mai fost urecheați cei care dețin afaceri în domeniul construcțiilor. 


Șeful ITM a explicat că atât constănțenii, cât și celelalte persoane care au venit să lucreze pe litoral vara aceasta trebuie să fie mai atente atunci când își încep activitatea. Astfel, ei au obligația de a încheia contract individual de muncă, neapărat în formă scrisă.
Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților. La rândul său, angajatorul este obligat ca înainte ca lucrătorul să înceapă munca, să-i înmâneze acestuia un exemplar din contractul individual de muncă. 


Pentru a reduce fenomenul muncii la negru, a precizat Bola, nu există decât o soluție, aceea ca inspectorii de muncă să exercite presiuni constante asupra angajatorilor, pentru ca aceștia să nu mai încalce legea și să le încheie contracte de muncă oamenilor.
În afara muncii fără forme legale, reprezentanții ITM Constanța au aplicat și amenzi în valoare de 415.000 lei și au dispus sute de măsuri cu termen de remediere a neconformităților. 


În același timp, au fost înaintate cinci sesizări către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța. Dintre acestea, trei au fost propuneri de cercetare penală, în cazul unora dintre patroni fiind depistați peste cinci persoane cu muncă nedeclarată. Alți doi angajatori sunt propuși pentru a fi cercetați penal pentru nerespectarea regimului de lucru al minorilor. Dintre deficiențele constatate amintim: nerespectarea prevederilor legale privind evidența orelor de lucru prestate de salariați; nerespectarea prevederilor privind acordarea drepturilor salariale restante; încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară și munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind regimul de lucru al minorilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4907 secunde