Litoralul e pe val! Mamaia, în topul preferințelor turiștilor

195
Litoralul e pe val! Mamaia, în topul preferințelor turiștilor - litoralulepeval-1475412276.jpg

Articole de la același autor

Mamaia, Delta Dunării și Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turiști în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape sută la sută pentru mai multe săptămâni și pentru un număr de cel puțin trei zile de vacanță. 


Acest lucru reiese din analizele făcute de patronatul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România - ANAT. Per total, vânzările pentru destinații românești prin agențiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15 la sută față de vara trecută, datorită investițiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment și relaxare, dar și conjun-turii internaționale, care a determinat un număr mai mare de români să își petreacă vacanța în țara lor. 


Delta Dunării a înregistrat vara aceasta o creștere de 20 la sută a vânzărilor, față de 2015, fiind revelația sezonului în preferințele turiștilor care au petrecut, în medie, trei zile de vacanță, stațiunile balneare - de 18 la sută, litoralul - de 12 la sută, în timp ce vânzările pentru stațiunile montane s-au situat la același nivel ca anul trecut. 


Atrași de all-inclusive 


Într-un clasament al stațiunilor de pe litoral, în funcție de vânzările turoperatorilor, Mamaia se află pe primul loc, datorită evenimentelor pentru promovarea sta-țiunii, care au atras toate categoriile de turiști, urmată fiind de Venus, care concentrează cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, de Jupiter și de Eforie Nord. 


Turiștii au petrecut, în medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferând pachetele all-inclusiv oferite vara aceasta de un număr de 23 de hoteluri. Prețul mediu pentru o vacanță pe litoral a fost de 637 de lei de persoană, față de 563 de lei de persoană, în 2015. 


Cele mai pline luni pe litoral au fost iulie și august, conducerea ANAT și turoperatorii interni căutând soluții, în prezent, pentru atragerea turiștilor pe litoral, începând din 2017, și în lunile mai, iunie și septembrie. 


Soluții pentru prelungirea sezonului 


"Programul Prima Piscină, pe care ANAT îl va propune guvernului următor, o soluție testată pe litoralul bulgăresc, poate prelungi sezonul. Turiștii sunt atrași de hotelurile care au piscină și care le oferă relaxare și divertisment pe litoral și când vremea nu este potrivită pentru stat la soare și baie în mare", declară dr. Alin Burcea, președintele ANAT. 


Românii au prins gustul stațiunilor balneo 


În stațiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost refăcute 34 de hoteluri și două au fost construite, turiștii sunt din ce în ce mai atrași de programele de relaxare, prevenție sau tratament diversificate oferite de hotelieri. Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei de persoană, față de 667 de lei de persoană, vara trecută, la un sejur mediu de șapte zile. 


În topul cinci al stațiunilor balneare vândute de turoperatori sunt Băile Felix, Călimănești - Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Covasna. 


"Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenție și relaxare și nu numai pentru pacientul propriu-zis, ci și pentru familia acestuia, care dorește o experiență de leisure în stațiunile balneare, oferită din ce în ce mai mult de hoteluri", este de părere Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.512 secunde