Legea prin care copiii ar fi obligați să își întrețină părinții, retrasă din Parlament

193
Legea prin care copiii ar fi obligați să își întrețină părinții, retrasă din Parlament - pensionarie1562223368477-1562656527.jpg

Articole recomandate

Deputatul PSD Dumitru Gherman și inițiatorii proiectului de lege prin care copiii ar fi obligați să își întrețină părinții au solicitat retragerea initiativei din Senat.


Biroul permanent al Senatului a decis retragerea din procedura parlamentară a proiectului prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, la solicitarea inițiatorilor. Cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către deputatul PSD Dumitru Gherman și de inițiatorii proiectului de lege.

Proiectul de lege privind "Recunoștința între generații" fusese depus la Senat de 74 de parlamentari PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei. Propunerea prevedea că părinții, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie, iar în caz de refuz aceștia riscau amendă sau între șase luni și trei ani de închisoare.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vinerea trecută, la Galați, că nici Guvernul României și nici PSD nu susțin proiectul de lege prin care copiii sunt obligați la întreținerea părinților.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5071 secunde