Legea a intrat în vigoare! Acești români pot ieși mai devreme la pensie

Vineri, 07 August 2020
604
Începând de ieri, 6 august, legea prin care locuitorii anumitor orașe din România pot ieși mai devreme la pensie a intrat în vigoare. Iata pentru cine s-a schimbat vârsta de pensionare și cine se poate pensiona cu 2 ani mai devreme, fără penalizări, potrivit Antena3.


Legea prin care se reduce vârsta de pensionare a românilor care au locuit cel puțin 30 de ani în localități foarte poluate a fost promulgată la începutul săptămânii de către președintele Klaus Iohannis. Conform acestei legii, locuitorii din anumite orașe se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără a fi penalizați.


Este vorba despre românii care au locuit care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui și pe o rază de 8 km în jurul acestora.


Iată ce prevede proiectul de lege ce a modificat art 65 alin 5. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și care sunt cele 28 de localități ai căror rezidenți pot solicita pensionarea anticipată:


"Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Vețel, Șoimuș, Baia de Criș, Ghelari, Teliuc, Certej, Băița, Orăștie, Deva din județul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)", se arată în textul articolului de modificare a legii.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1381 secunde