Lapoviţă şi ninsoare, luni şi marţi, la Constanţa

547
Lapoviţă şi ninsoare, luni şi marţi, la Constanţa - vreme-1606668903.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă am avut o toamnă blândă, iarna dă deja semne că soseşte, la malul mării. Meteorologii anunţă, în acest început de săptămână, temperaturi scăzute şi ploi însemnate care se vor tranforma în lapoviţă şi apoi ninsoare. Vestea bună este că, în weekend, se încălzeşte la loc şi vom avea din nou ceva soare şi 14, 15 grade Celsius.

Astăzi, la Constanţa, cerul este înnorat şi vântul suflă cu putere, dinspre nord. Va ploua tare, pe tot parcursul zilei. Maxima termică va atinge 5 grade Celsius. Peste noapte, sunt aşteptate ninsori, însoţite de rafale puternice de vânt. Termometrele vor indica minimum 1 grad. Mâine, ninsorile vor continua pe timpul zilei, când vor fi doar 2 grade cu plus. De asemenea, vântul va continua să sufle tare. Noaptea, rafalele se vor mai domoli şi se va semnala lapoviţă, cu 1 grad Celsius.

Miercuri, va fi din nou ploaie, dar se va mai încălzi. Valorile termice se vor încadra între 5 – 6 grade. Joi, reapare şi soarele şi se vor înregistra 8, 9 grade Celsius. Vineri, vom avea din nou perioade însorite pe timpul zilei, chiar şi cu 13 grade, iar noaptea, deşi este posibil să plouă slab, vor fi 11 grade Celsius. Sâmbătă şi duminică, va fi parţial înnorat, cu câteva averse izolate. Temperaturile se vor situa între 11 şi 15 grade Celsius.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Noiembrie 2020
Stire din Social : Cum va fi vremea la malul mării
Miercuri, 18 Noiembrie 2020
Stire din Social : Ploaie puternică, miercuri, la Constanţa
Pagina a fost generata in 0.5981 secunde