Klaus Iohannis: Respingerea OUG privind majorarea etapizată a alocațiilor arată ''o totală lipsă de responsabilitate la PSD'

Miercuri, 12 August 2020
237
Președintele Klaus Iohannis a declarat că respingerea OUG privind majorarea etapizată a alocațiilor pentru copii arată ''o totală lipsă de responsabilitate la PSD''.


"Se vede o totală lipsă de responsabilitate la PSD. Argumentul lor este că nu guvernează și nu răspund, dar eu cred că fiecare parlamentar răspunde în fața electoratului pentru ce face el și ce face partidul pe care îl reprezintă. Într-o normalitate sau, ca să mă exprim așa, într-o Românie normală orice parlamentar caută să se implice pentru binele cetățeanului și pentru a rezolva problemele României. PSD încearcă să complice problemele și să creeze noi și noi probleme care altfel nu ar fi existat", a spus șeful statului într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.


Iohannis a subliniat că își dorește, ca și guvernul, majorarea alocațiilor pentru copii, dar a arătat că trebuie să existe resursa bugetară pentru acest lucru.


"Trebuie să existe bani. În acest moment bani nu există. Totuși, Guvernul a venit cu o soluție prin care se cresc gradual aceste alocații. O respingere nemotivată, populistă, din partea PSD ne arată că PSD nu are nicio treabă cu România, cu românii și cu bugetul public, PSD are treabă cu propriile manevre electoral-populiste", a adăugat președintele Iohannis. 



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1345 secunde