Istorie scoasă la vânzare! Bijuteriile arhitecturale ale Constanței, ocolite de investitori

3334
5

Articole de la același autor

Străzile Constanței mustesc de istorie. Oriunde te întorci nu se poate să nu dai peste o bucățică din istoria acestor locuri străvechi și pline de însemnătate. Fiecare din clădirile din zona centrală și zona peninsulară scrie o pagină a unei istorii remarcabile a acestui ținut și a României. Din păcate, multe dintre ele sunt în paragină, altele au fost distruse de lucrări de renovare făcute de mântuială sau au fost "îmbunătățite" cu tâmplărie de aluminiu și geamuri termopan, răpindu-le din frumusețe. 


Singura șansă a acestor bijuterii arhitecturale este să ajungă pe mâna unor oameni iubitori de istorie și frumos, care să le prețuiască și să le redea Constanței. 


O parte din aceste imobile vechi sunt acum pe piața imobiliară. Prețurile sunt însă pentru o categorie destul de restrânsă de investitori, care, pe lângă ce dau pe o clădire, vor trebui să aibă bani și pentru a o reabilita. Unele, fiind monument istoric, vor putea fi incluse în proiecte cu fonduri europene, așa că efortul financiar va fi mai redus. 


1,5 milioane de euro pentru Vila Șuțu 


Chiar deasupra Portului Tomis, stă părăsită, de ani de zile, Vila Șuțu. Considerat monument istoric de valoare națională și universală de clasa A, imobilul realizat în stil maur a fost realizat de arhitectul Grigore Cerchez, pe stânca țărmului răsăritean al vechiului Tomis, fiind una dintre puținele construcții în terase ale epocii. Prețul de pornire este de 800.000 de euro, însă se estimează că va ajunge la 1,3 - 1,5 milioane de euro. 


Tot peste 1 milion de euro costă și Hotelul Intim, situat pe strada Nicolae Titulescu, la 200 de metri de Piața Ovidiu. Vânzătorii susțin că proprietatea este finanțabilă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020. Proprietatea are 931 de metri pătrați de teren, iar clădirea are suprafața utilă 1.245 de metri pătrați, cu subsol, parter, două etaje și mansardă. În total, sunt 31 de camere și 26 de băi. Imobilul este clasat ca monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, clasă B. 


Grand Hotel de la Km 0 al Constanței 


De vânzare este și Grand Hotel, realizat în stil Art Deco, clădire pe care toți o știm ca fiind "La Grand", la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Ferdinand. Prețul de pornire este de 950.000 de euro, estimându-se la un preț final de 1 - 1,25 milioane de euro. Suprafața terenului este de 716 metri pătrați, iar clădirea are o suprafață utilă de 1.007 de metri pătrați, cu subsol, parter și două etaje. 


Chiar pe faleza de la Cazino, este scoasă la vânzare și Vila Zottu. Denumită după primul ei proprietar, Gheorghe Zottu, aceasta se înălța pe bulevardul Elisabeta, în perioada 1898 - 1900, anunțând apariția altor edificii din împrejurimi: Casa Manisallian, a arhitectului Ion Berindei, și mai ales Cazinoul. 


Construită în stil eclectic, cu mici motive rococo, casa are fațada principală spre mare, existând și o fațadă secundară, cu vedere spre o curte interioară. Caracterul construcției este marcat însă de bovindoul prismativ ce îi oferă clădirii și astăzi un aspect distins, integrându-se excelent în arhitectura zonei. Edificiul este renovat, iar prețul este prezentat la cerere. 


Două clădiri la preț de una! 


Tot în zonă se află și Blocul arhitectului Cerchez, al cărui preț de vânzare pleacă de la 300.000 de euro, estimându-se o sumă finală de 400.000 - 500.000 de euro. Clădirea decorată în stil maur, cu cărămidă aparentă, cuprinde un apartament cu patru camere, cinci apartamente cu câte două camere fiecare și garsonieră. Proprietatea este finanțabilă cu fonduri europene, iar dacă investitorul este interesat și de Palatul Șuțu, poate achiziționa amândouă clădirile, cu o reducere considerabilă, de cel puțin 100.000 de euro. 


Tot pe strada Nicolae Titulescu, chiar lângă Hotelul Intim, nelocuită de ani de zile, este și Casa Laskaridis. Deși nu este clasată, clădirea ridicată în anul 1924 a avut proprietari de seamă în vremurile sale de glorie, printre care Lascăr Laskaridis, președintele comunității elene. Prețul de pornire pentru terenul de 743 de metri pătrați și clădirea de aproape 500 de metri pătrați utili este 775.000 de euro. Dar, la licitație, prețul final ar putea atinge 900.000 de euro. 


Finanțare nerambursabilă pentru renovare 
Toate aceste clădiri ar putea fi restaurate și repuse în circuitul turistic și cultural, cu ajutorul fondurilor nerambursabile puse la bătaie de statul român în cadrul Programului Operațional Comun "Bazinul Mării Negre". Astfel, un investitor care aplică pentru finanțare ar putea primi până la 1,5 milioane de euro, adică 92 la sută din valoarea proiectului fiind nerambursabilă. 


Comentează știrea

Machdonu
27 noiembrie 2017
A da ?

Pai da nu iau eu 2-3 cladiri dinastea le pun la pamant si fac niste blocuri frumoase elegante sa vand la mucani ? Bine ca mi-ati zis ba baieti ba

Nabab de Karadeniz
27 noiembrie 2017
Spagageala pe fonduri europene

Doamna Perhaita cine naiba iti cumpara tie aceste ruine?Dai bani si apoi risti sa mai dai si cu subsemnatul pe la DNA,cand observi ca actele de proprietate sunt obtinute prin fals de catre gruparea infractionala a Porcului &Drogatului.Daca au finantare europeana, proprietarii hotelului Intim, de ce nu acceseaza acele fonduri europene sa renoveze cladirea ?Iti spun eu de ce, ptr ca trebuie sa dai spaga.Fara spaga nu poti accesa acele fonduri europene. Doamna Perhaita, daca tu dai 1 milion de euro pe o cladire veche, oare cat te costa spaga data la primarie ca sa obtii toate aprobarile ptr renovare? Dar despre Casa cu Lei de ce nu ne spui nimic?Stii cine este proprietarul, ala de ce nu o renoveaza?N-are bani saracul si o lasa sa zaca in paragina. PS.Te rog intreaba-l pe procurorul sef DNA C-ta, cat mai este spaga ptr atorizatii de constructie si renovare in cadrul primariei C-ta.Daca spune ca nu stie, atunci sa mearga si sa vada( eventual cu duba &mascatii).

covesi
27 noiembrie 2017
DNA

Exista DNA la Constanta ?Poate doar pe statul de plata findca nu am auzit de ei !Nici eu nici Mazare ,Constantinescu si multi altii.

Cetatean
27 noiembrie 2017
Vise renovarile

Aveti cumva idee cat costa o renovare a unei cladiri interbelice? Cine cumpara o astfel de cladire trebuie sa mai aiba disponibili cel putin inca o data suna de bani platita pentru ea ca sa o poata reabilita asa ca la carte....asta daca gasesti mesteri sa-ti faca treaba buna...sa nu mai zicem de faptul ca astepti de inebunesti sa primesti avizele si aprobarile pentru renovare....

eugen
27 noiembrie 2017
vile de mucava

avea dreptate CEAUSESCU fiei numele laudat cind darima acesta vile in paragina si costruia o arhitectura trainica , i-mi aduc aminte ca pe vremea lui NEA NICU ,aceste edificii ( CAZINOUL ,CASA CU LEII , INTIMUL .... etc erau ingrijite si operationale dar dupa revolutie au fost retrocedate prop de drept si au ajuns niste ruine pline de istorie si gunoaie

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.44 secunde