Intersecția de la Șaguna, resistematizată. Va fi făcut un sens giratoriu și se mută stația RATC

683
2

Articole de la același autor

Echipele din cadrul Primăriei Constanța au demarat lucrările pentru resistematizarea intersecției bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Nicolae Iorga. În zonă va fi amenajat un sens giratoriu, vor fi refăcute trotuarele și va fi mutată stația RATC.


Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, lucrările vor fi finalizate în cursul zilei de marți, 8 noiembrie, când vor fi executate și marcajele rutiere specifice.


De asemenea, luni, seară, pe 7 noiembrie, traficul va fi restricționat pe bulevardul Tomis, de la Grand spre Lupoaică, pentru realizarea marcajelor rutiere. Astfel, începând de săptămâna viitoare, în prelungirea sensului deja existent, bulevardul Tomis, respectiv secțiunea cuprinsă între bulevardul Ferdinand și strada Traian, devine cu sens unic. Luni, începând cu ora 19,00, vor fi executate marcaje în vedere introducerii și aplicării noilor reglementări rutiere, inclusiv pentru benzile dedicate bicicliștilor. 


Comentează știrea

George
5 noiembrie 2016
la strada caraiman

Cand faceti ma ceva? Acolo sunt accidente in fiecare seara. Cred ca e locul cu cele mai multe coliziuni din oras.

cristi
6 noiembrie 2016
giratorii

Oare cat trebuie sa ne rugam de primarie sa facă si la brotacei sens giratoriu ????

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4164 secunde