Incidenţa Covid-19 se apropie de 10 la mia de locuitori, în municipiul Constanţa

440
Incidenţa Covid-19 se apropie de 10 la mia de locuitori, în municipiul Constanţa - covid-1642772260.jpg

Articole de la același autor

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate, la nivel naţional, 19.649 de cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV - 2, cu 544 mai mult decât în ziua anterioară. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, după raportările din cursul zilei de vineri, 21 ianuarie, când am avut 999 cazuri, s-a ajuns la o incidenţă de 6,22 cazuri la mia de locuitori pe judeţ şi 9,71 pe municipiu. De asemenea, în intervalul 20- 21 ianuarie au fost raportate de către INSP 49 de decese (21 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În prezent, în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu Covid-19 este de 5.405, cu 460 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 564 de persoane, cu 17 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 564 de pacienți internați la ATI, 65 au certificat care atestă vaccinarea. La ora actuală, pe teritoriul României, 88.494 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.332 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 75.683 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 86 de persoane. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4812 secunde