În ciuda Brexitului, românii se înghesuie în continuare la muncă în Regatul Unit

256
În ciuda Brexitului, românii se înghesuie în continuare la muncă în Regatul Unit - ddd-1581606936.jpg

Articole recomandate

Aproape 500.000 de români au depus cereri până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a trăi și a lucra în Regatul Unit după Brexit, informează Agerpres. Ambasada României la Londra informează pe pagina sa de Facebook că, până la la 31 ianuarie anul acesta, 498 700 de români au aplicat pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în cadrul sistemului de înregistrare EU Settlement Scheme (EUSS) pus de autoritățile britanice la dispoziția cetățenilor europeni care doresc să continue să locuiască în Regatul Unit și după 31 decembrie 2020.

Față de datele comunicate anterior de Home Office, valabile pentru finalul anului 2019, se constată o creștere a numărului de aplicații trimise în luna ianuarie a.c. de către cetățenii români (63.000), precizează ambasada.

În total, în cadrul EU Settlement Scheme au fost înregistrate 3.107.900 de cereri depuse de cetățeni europeni, din care 2.730.200 au fost deja validate, dintre acestea 58% fiind aplicații pentru #SettledStatus și 41% #PreSettledStatus.

Potrivit schemei de înregistrare a statutului, cetățenii UE care trăiesc continuu în Regatul Unit timp de cinci ani pot primi statutul de rezident permanent, în baza căruia beneficiază de aceleași drepturi de a munci și a studia și acces la sistemul de ajutoare sociale la fel ca înainte de ieșirea Regatului Unit din UE. De asemenea, persoanele eligibile pot solicita obținerea cetățeniei Regatului Unit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5732 secunde