Guvernul a majorat prin ordonanță de urgență veniturile în DSP-uri

Vineri, 07 August 2020
188
În plină criză de coronavirus, Guvernul a majorat prin ordonanță de urgență, veniturile din Direcțiile de Sănătate Publică. Directorii DSP vor primi un spor de risc epidemiologic de 40% din salariul de bază, în timp ce inspectorii sanitari vor primi un spor de 30%, potrivit Digi24.


Ministerul Sănătății a anunțat vineri seară că Executivul a aprobat în ședința de astăzi ordonanța de urgență privind "eliminarea inechităților salariale și ajustarea diferențelor existente pe perioada stării de alertă constituită conform legii, pentru unele categorii de personal implicate în activități de gestionare a cazurilor infectate cu noul coronavirus în vederea asigurării capabilității de pregătire pentru un răspuns adecvat".


"Astfel, comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază", precizează MS, în comunicat.


Potrivit sursei citate, în acest fel "vor fi ajustate diferențele salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât și a menținerii celui existent pe de altă parte, în condițiile în care numărul angajaților din aceste instituții este unul redus".


Ministerul Sănătății mai spune că măsura este "justificată și de evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, care indică o creștere semnificativă a numărului de persoane infectate cu COVID-19 și implicit a volumului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare și tratare a cazurilor, de urmărire a contactelor și prevenire a răspândirii continue a infecției".





Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1457 secunde