Greu de pensionat! Cât trebuie să așteptați ca să deveniți pensionari cu acte în regulă

2389
4
Greu de pensionat! Cât trebuie să așteptați ca să deveniți pensionari cu acte în regulă - fotofondgreudepensionat-1427910957.jpg

Articole de la același autor

Pensionarea este un prag în viață pe care mulți ne dorim să îl atingem. Atunci când se apropie, însă, trebuie să fim pregătiți atât din punct de vedere psihic, cât și material. 


Pensia în ziua de azi este o piatră de moară, greu de dus pentru mulți dintre noi. Veniturile se reduc drastic și traiul se schimbă automat. Puțini pot spune că o duc mai bine. În realitate, cei care nu au bani puși deoparte, pentru zile negre, se trezesc chiar că nu se pot descurca. Mai ales că, din ziua în care încetează activitatea, adică atunci când împlinesc vârsta de pensionare, și până începe să vină pensia poate să treacă chiar și câteva luni, timp în care nu au niciun venit. 


Conform legilor în vigoare, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate. 


"Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, se depune începând cu data îndeplinirii acestor condiții", explică purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța, Kristina Mutiș. 


Cererea de pensionare poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare. Decizia de pensionare poate fi anulată, la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare. 


45 de zile lucrătoare, nu calendaristice 
Mulți pensionari se plâng că durează luni de zile de la depunerea dosarului și până când primesc decizia de pensionare și apoi, banii. "Mi-am încetat activitatea pe 20 decembrie 2014. Am depus dosarul și nici până în ziua de astăzi nu am primit nimic de la Casa de Pensii. Stau și aștept poștărița, poate-poate o avea vreun plic și pentru mine. De-abia ne-am descurcat în lunile acestea. Soțul meu este pensionar de doi ani, dar are probleme cu sănătatea și o mare parte a pensiei sale se duce pe medicamente și pe medici. Sperăm ca, atunci când va veni și pensia mea, să ne descurcăm. Până acum nu a fost nevoie să ne împrumutăm. Am făcut economie și ne-am întins cât am putut. Dar poate luna asta primesc și eu pensia", ne-a povestit Ioana S., din Constanța.


Reprezentanții Casei de Pensii spun că singurele întârzieri în emiterea deciziei pot apărea tot din cauza dosarului incomplet sau a foștilor angajatori ai persoanei care se pensionează. 


"Termenul legal pentru emiterea deciziei de pensionare este de 45 de zile lucrătoare, de la depunerea dosarului. Multă lume confundă termenul și crede că este vorba despre zile calendaristice. Însă, este vorba despre mai mult de două luni. Pot apărea însă întârzieri în cazurile în care este necesară corespondență cu beneficiarul, pentru a completa dosarul. Se întâmplă ca unele adeverințe să nu fie corecte, ca angajatorul să nu fi depus declarațiile CAS sau să existe neconcordanțe între ce a depus și realitate. Apoi, pensia vine în luna următoare emiterii deciziei de pensionare", a precizat Kristina Mutiș.


Comentează știrea

mirela
2 aprilie 2015
minciuni

mintiti cu nerusinare!de cand depui dosarul astepti 5 luni pana se emite decizia si alte 3-4 luni pana primesti pensia.Eu am dosarul COMPLET,am depus cerere pt limita de varsta,fiind pensionata anticipat,in octombrie 2014 ,am primit noua decizie in februarie 2015 si drepturile banesti inca le mai astept!Ce ziceti de asta?RUSINE VOUA MINCINOSILOR!!!!

Postac cu chitanta
2 aprilie 2015
Eu am dovada

Voi jurnalistii ar trebui sa aduceti bon de casa de la patron.Stimata Ana Fulas Ionescu,aveti bon de casa pentru articolul asta ? Daca ar fi sa ne luam dupa declaratia lui Ponta,niciun pensionar nu ar trebui sa comenteze aici fara chitanta de la fisc.Se aude doamna "mirela" ? Chitanta te elibereaza ! Fiscul te face barbat.Daca nu ati platit impozitul anual,fiscul iti pune o majorare de 2% din majorarea anterioara.Apoi te executa.Ponta are voie sa mareasca impoziteze cand vrea el.Tariful la energia termica este majorat cand administratia locala nu are bani.Taxa de habitat se mareste cand primarul viseaza urat.Pretul gazelor la fel.In schimbul lor,noi avem dreptul sa cerem o chitanta si sa comentam in liniste.Va rog,nu ridicati tonul !

pt. Mutiș
2 aprilie 2015
Nu mințiți poporul!

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile CALENDARISTICE de la data inregistrarii cererii.

Marina
2 aprilie 2015
De interes major !

Foarte mulți dintre oameni își blochează singuri accesul la această sursă infinită de putere prin gândurile lor de sărăcie, de îndoială și de teamă, care împiedică afluxul de prosperitate în viața lor. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te- ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.471 secunde