Grecii sărbătoresc 141 de ani de la revenirea la patria mamă

263

Articole de la același autor

Comunitatea Elenă "Elpis" din Constanța sărbătorește, sâmbătă, 23 noiembrie, 141 de ani de la revenirea la patria mamă. 
Potrivit președintelui Comunității "Elpis", Anton Antoniadis, cu această ocazie, constănțenii sunt așteptați să ia parte la câteva evenimente, care vor marca acest moment important. Astfel, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanța, va avea loc o slujbă de pomenire a unuia din ctitorii și totodată fondatorul presei moderne dobrogene, Constantin N. Sarry, născut în același an în care Dobrogea se întorcea la patria mamă, în 1878. 


Tot el este cel care a luptat pentru o presă independentă, dedicată culturii și literaturii, închinând tot ceea ce a scris Dobrogei și dobrogenilor în cei peste 40 de ani de presă, "Dobrogea Jună" fiind publicația sa de suflet. 


Apoi, de la ora 13.00, la Biserica Greacă "Schimbarea la Față", se va oficia un Te Deum, pe scările bisericii, ținut de IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, și un sobor de preoți. Aici vor fi prezenți și membrii Gărzii de Onoare și Fanfara RAJA, "Muzica Apelor", moment ce va recrea istoria din anul 1878. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4431 secunde