Germania lansează o emisiune de obligațiuni de 7,5 miliarde de euro

189
Germania lansează o emisiune de obligațiuni de 7,5 miliarde de euro - 7547958heptamediafaxfotozumapres-1588778149.jpg

Articole recomandate

Agenția pentru Gestionarea Datoriei din Germania (DFA) a abandonat zona sa de confort și a făcut o ofertă rară (ultima a fost în 2015) pentru o emisiune de obligațiuni de 7,5 miliarde de euro (8,1 miliarde de dolari), transmite agerpres.ro.


Cererile pentru emisiunea de obligațiuni cu scadența în 2035 au depășit 35,5 miliarde de euro.


Scadența emisiunii este la 15 ani, deși în mod tradițional, în Germania, emisiunile pe termene mai lungi au maturitatea de 10 și 30 de ani.


Decizia autorităților de la Berlin vine după ce, luna trecută, Italia și Spania au înregistrat o cerere record pentru emisiunile de obligațiuni.


Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Bloomberg că BNP Paribas, BofA Securities, Credit Agricole CIB, Commerzbank și HSBC Bank au fost băncile care au intermediat oferta.


Randamentele bondurilor germane cu scadența la zece ani au scăzut anul acesta cu 36 de puncte de bază, la minus 0,55%, deoarece investitorii globali caută plasamente sigure, în contextul epidemiei. Randamentele obligațiunilor germane cu scadența la 30 de ani au scăzut anul acesta cu 46 de puncte de bază, la minus 0,11%.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6392 secunde