Ger persistent, la Constanţa

Luni, 15 Februarie 2021, 20:36
220
Vremea continuă să fie foarte rece, în toată zona Dobrogei şi la malul mării. Meteorologii anunţă însă temperaturi oscilante, adică se va mai încălzi zilele viitoare, după care iar va fi ger. Vom avea când -7, când 10 grade cu plus, chiar, la sfârşitul săptămânii.

Astăzi, la Constanţa, cerul este senin, dar vântul suflă cu putere, dinspre nord. Maxima termică va atinge -2 grade Celsius. Peste noapte, va fi şi mai ger, însă rafalele se vor domoli. Termometrele vor indica minimum -7 grade. Mâine, soarele va rămâne în zonă şi vor fi între -2 şi 2 grade Celsius. Joi, se încălzeşte mai mult, până spre 7 grade pe timpul zilei, doar noaptea vor fi minimum -3 grade. Vineri, sunt aşteptate temperaturi între -1 şi 1 grad, cu cer parţial înnorat, iar, în weekend, valorile vor fi preponderent pozitive. 

Pagina a fost generata in 0.3242 secunde